Studenţii şi cadrele didactice din USAMV au participat la evenimentul ,,Picnic Poetic-Haikunoi 2017″, luni 20 martie, între orele 12.00-14.00, în cadrul manifestărilor dedicate Lunii Francofoniei, în prezența Ambasadorului Franței, Dl. François SAINT-PAUL.

    Toţi cei prezenţi au avut posibilitatea de a se exprima într-o limbă familiară şi foarte îndrăgită în România, prin intermediul creaţiilor poetice, evenimentul fiind şi o oportunitate de promovare a limbii şi culturii franceze în rândul tinerilor români.