Cooperare științifică și tehnologică – Delegația ISTIC China, în vizită la USAMV București

USAMV București a primit astăzi, 23 septembrie 2026, vizita unei delegații a Institute of Scientific and Technical Information of China (ISTIC), în cadrul demersurilor de consolidar e a cooperării științifice și tehnologice dintre China și România.

Delegația, formată din cinci membri și condusă de Conf. dr. Wu Feiming, director adjunct al ISTIC, a fost însoțită de doi reprezentanți ai Ambasadei Republicii Populare Chineze la București.

Oaspeții au fost întâmpinați de prof. univ. dr. Teodor Ioan Trașcă, prorector al USAMV București, alături de echipa de internaționalizare a universității. În cadrul întâlnirii au fost purtate discuții privind oportunitățile de colaborare și dezvoltarea unor proiecte comune în domeniul științific și tehnologic.

Scopul vizitei l-a constituit identificarea unor direcții de cooperare între USAMV București și ISTIC, cu accent pe dezvoltarea parteneriatelor în domeniul cercetării, schimbului de expertiză și valorificării rezultatelor științifice și tehnologice.

Întâlnirea a reprezentat un nou pas în consolidarea relațiilor academice și științifice dintre cele două țări și în explorarea unor oportunități de colaborare instituțională.

La finalul sesiunii de discuții, delegația ISTIC a vizitat campusul USAMV București, alături de prof. univ. dr. Florin Stănică, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS).

Concurs Pașaportul tău Erasmus Days 2026

Ești student USAMV București? Participă la Concursul Erasmus Days 2026 și poți câștiga unul dintre cele 25 de premii pregătite pentru tine!  Vezi aici Regulamentul de concurs și înscrie-te rapid!