Competiție internă 2021 - ProtectGoji

    Competiție internă 2021

     

    ProtectGoji

     

    REZUMAT

    ProtectGoji își propune să dezvolte noi verigi tehnologice IPM pentru controlul acarianului galicol al plantelor de goji, Aceria kuko, valorificând observațiile din perioada 2016-2021 și sursele de rezistență deja identificate.

    In anul 2010, o specie alogenă de acarieni eriofiizi galicoli, numită Aceria kuko, a fost identificată pe plante de goji din România. În Europa, instituțiile de protecție a plantelor și laboratoarele de carantină au recomandat ca în locațiile infestate să se aplice programe intensive de eradicare, dar nici o astfel de măsură nu a avut efectul scontat în România.

    România a devenit în ultimii ani unul dintre cei mai importanți producători de goji, mai ales ecologic, din Europa și afacerea se extinde uimitor, ca urmare a nevoii în continuă creștere de a identifica alternative profitabile economic și a cererii în creștere de alimente funcționale.

    Proiectul va contribui la creșterea gradului de informare a producătorilor de goji în privința pericolului de extindere a acestui dăunător, la stabilirea cât mai detaliată a ariei de răspândire a acarianului A. kuko și a principalelor căi de răspândire, la elaborarea unei metode de identificare a momentelor și metodelor optime de tratament și la brevetarea unei metode rapide de identificare a soiurilor / liniilor / biotipurilor de goji rezistente la Aceria kuko.

    “Acest proiect este finanțat de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, proiect 1268/30.07.2021, acronim ProtectGoji, în cadrul IPC 2021”

    Vezi mai multe despre proiect aici.