173 de ani de la numirea primului director al Școlii Naționale de Agricultură de la Pantelimon. Alexandru Slătineanu – un pionier al învăţământului agronomic românesc (1852-1857)

Istoria unei instituții de prestigiu nu se scrie doar prin rezultatele sale actuale, ci și prin moștenirea lăsată de cei care i-au pus bazele. Alexandru Slătineanu reprezintă una dintre personalitățile fundamentale în dezvoltarea învățământului agronomic românesc, iar contribuția sa la fondarea și organizarea primei Școli Naționale de Agricultură de la Pantelimon (precursoarea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București) îl așază printre marile figuri ale istoriei noastre academice.

Într-o perioadă în care modernizarea învățământului era o necesitate stringentă, Barbu Dimitrie Știrbei, domnitor al Țării Românești, a pus bazele unei reforme ambițioase, prin care agricultura urma să devină un domeniu științific de studiu. Implementarea acestei viziuni nu ar fi fost posibilă fără Alexandru Slătineanu, primul director-revizor al Școlii Naționale de Agricultură (1852-1857), un profesionist desăvârșit. Primul revizor (15 martie 1852) al Școlii de Agricultură, marele boier, pitarul Alexandru Slătineanu (1818-1885), profesor de practică și teorie agricolă (inspector general de agricultură în Ministerul Agriculturii 1865, deputat-1865, vice președinte al Consiliului General de Agricultură – 1867), cu studii agronomice la Institutul de Agricultură Grignon din Paris, a fost numit prin ofisul domnesc nr. 297, cu “onorariul de 500 lei pe lună, începând de la 15 martie 1852”.

În urmă cu 173 de ani, la 15 martie 1852, a fost numit primul director-revizor (inspector școlar aflat în subordinea Eforiei Școalelor) al Școlii Naționale de Agricultură de la Pantelimon.

Drumul anevoios către înființarea Școlii Naționale de Agricultură a fost deschis de vizionarul și fondatorul Școlii, Domnul Barbu Dimitrie Știrbei (1849-1853; 1854-1856). Acest adept al modernismului în Țara Românească considera că învățământul național “trebuia prefăcut cu desăvârșire fiind o trebuință neapărată” și a așezat prin Ofisul Domnesc nr. 1389 din 17 octombrie 1850, temelia învățământului românesc. Din porunca sa “se vor așeza o facultate de legi pentru acei ce vor să îmbrățișeze cariera judecătorească sau profesii înclinate cu dânsa, o facultate de științe exacte, împărțită în trei secții: pentru topografi, pentru ingineri de poduri și șosele și pentru arhitectură; o școală de agricultură și iconomia câmpului, și o școală de meșteșuguri.”

Prin Jurnalul Eforiei Școalelor din 30 mai 1853 “văzând primele fructe ale organizației practice, și simțindu-se trebuința de a se adăuga și corpul științelor teoretice… Eforia după chibzuința ce a făcut astăzi, întemeindu-se mai cu seamă pe convincția ce are despre capacitatea științifică agricolă ce posedă Revizorul Școlii de Agricultură, d-nul Pitar Alexandru Slătineanu, cu mulțumire îl numește și profesor”, cu un salariu de 400 lei pe lună.

Rolul lui Alexandru Slătineanu în construcția unei instituții de referință

Un lider veritabil nu doar că administrează, ci și construiește. Alexandru Slătineanu nu a fost doar un profesor și un inspector agricol, ci un arhitect al educației agricole. Sub conducerea sa, școala a căpătat o organizare bazată pe un echilibru între teoria agricolă și practica pe teren. Printre realizările sale esențiale se numără:

• Arendarea Vetrei Moșiei Pantelimon (1854) în suprafață de 369 ha, pentru a susține activitățile educaționale și practice ale instituției.
• Angajarea unor specialiști internaționali: aducerea unui agronom din Germania, Wilhelm Konzelman (recomandat de Institutul de Agricultură de la Hohenheim), și a unui expert în cultura duzilor, Achille Villoresi (din Milano), pentru a ridica standardele de învățământ agricol.
• Construirea infrastructurii necesare: ridicarea clădirilor școlii, organizarea fermei-model, a atelierului de fierărie și lemnărie și a Școlii de duzi, toate esențiale pentru o educație practică solidă.
• Stabilirea unei programe care îmbina științele exacte cu aplicațiile agricole, anticipând principiile educației moderne în domeniul agronomic.

Măsuri pentru disciplină și formare

Tot lui Alexandru Slătineanu îi datorăm și primul regulament pentru disciplina elevilor și lucrătorilor, acordarea primelor burse, susținerea primelor examene. Un exemplu elocvent este “Programul disciplinării” din anul 1855, un regulament strict care organiza activitatea zilnică a elevilor:

”Iarna scularea era la 5 ceasuri, de la 5 și jumătate până la 7 ceasuri se făceau cursuri, de la 7 la 7 și jumătate era gustarea, de la 7 și jumătate la 11 lucru, urma prânzul și repaosul; se relua lucrul la ora 1 până la 5 după amiaza, lecții de la 5 și jumătate la 6 și jumătate după amiaza; apoi cina și lecții de la 7 și jumătate la 9 seara, culcarea la ora 10 seara. Din aprilie până în octombrie scularea era la 4 și jumătate. Duminica și în zile de sărbătoare elevii mergeau la biserică și în oraș după prânz: iarna până la 6 ceasuri seara și vara până la ora 10 seara, când se închideau porțile Institutului.”

Programa școlară, “Învățătura acestei școli” pe timp de trei ani, o cunoaștem din prima Programă a Școlii de Agricultură, publicată în Monitorul Oficial nr. 40 din 26 iunie 1853. Eforia Școalelor spunea: “La Școala de Agricultură așezată pe moșia Pantelimon s-a început de la 10 ale următoarei <iunie>, cursurile de anul întâi. Aceste cursuri sunt slobode pentru oricine va voi”. “Învățătura acestei școli: Cunoștințe elementare de Fizică, Chimie și Botanică în raport cu Agricultura, Educația vitelor, Iconomia Agricolă, Elemente de Matematică și Desemnu liniariu, Gramatica, Religia, urma repartiția obiectelor de studiu pe cei trei ani de școală.

Atelierul de instrumente agricole și lemnărie

Un alt succes remarcabil al lui Alexandru Slătineanu a fost înființarea Atelierului de instrumente agricole, care a devenit un centru important pentru fabricarea utilajelor necesare în agricultură. Acesta a sprijinit nu doar Școala Națională de Agricultură, ci și alte centre agricole din Țara Românească.

Mai mult, Slătineanu a jucat un rol cheie în promovarea culturii duzilor și creșterii viermilor de mătase, care au devenit preocupări strategice la nivel național. Institutul Național de Agricultură de la Pantelimon a trecut la aplicarea acestei “politici de stat”: au fost înființate două pepiniere de duzi și  construită casa pentru creșterea viermilor de mătase. În anul1856, Școala de Agricultură de la Pantelimon a distribuit peste 136.654 de duzi pentru a fi plantați în grădinile sătenilor și de-a lungul drumurilor. Această inițiativă a dus la dezvoltarea sericiculturii, devenind o tradiție în satele românești până în anii 1960.

Dintr-o listă “Prescurtare a duzilor dați gratuit“ cunoaștem că în anul 1856 au fost distribuiți 136.654 exemplare de duzi, împărțiți astfel: la alți proprietari 20.684 duzi, în districtul Vlașca 9.490 duzi, în Ilfov, plășile Negoesți, Oltenița, Snagovu, Neajlovului, Dâmbovița și Sabarului. De remarcat numărul mare de duzi distribuiți în plasa Snagovului, 35.660 duzi și în plasa Sabarului 37.594 duzi etc.

Finalul mandatului și moștenirea sa

Obosit de eforturile depuse pentru organizarea Școlii Naționale de Agricultură, Alexandru Slătineanu și-a luat un concediu medical la Paris în 1854 și, în cele din urmă, și-a dat demisia în anul 1857. Conducerea școlii a fost asigurată de Wilhelm Konzelman și Achille Villoresi, iar începând cu 15 iulie 1857 a fost numit director provizoriu N.C. Racotă.

Deși nu a mai fost director, Slătineanu a rămas implicat în problemele agriculturii și ale învățământului, menținând corespondența cu mari personalități precum Titu Maiorescu, A.G. Golescu și P.S. Aurelian.

Anii 1852-1857 au pus fundația unei instituții care a crescut, s-a adaptat și a dăinuit până astăzi.  Apreciem că viitoarele catedre, facultăți și specializări din cadrul Academiei de Înalte Studii Agronomice își au rădăcinile în vechea Școală Națională de Agricultură de la Pantelimon.

Moștenirea lui Alexandru Slătineanu continuă să inspire generații de studenți și profesori, fiind un model de viziune, profesionalism și devotament pentru educație și agricultură.

Date biografice și familia

Alexandru Slătineanu, reprezentant al unei vechi familii boierești cunoscută din sec. al XVII-lea, cu proprietăți și reședința în orașul Slatina, de la care familia și-a luat numele. A fost căsătorit cu Eliza, au avut un fiu Alexandru Slătineanu (1873, București –1939, Iași), medic bacteriolog și profesor universitar, rector la Iași,  participant în luptele din Primul Război Mondial, ca medic militar,  căsătorit cu Irina Metaxa. Cei din urmă sunt părinții lui Barbu Slătineanu (1895, Paris – 1959, București), căsătorit cu Alexandra Lahovary, a fost un ofițer de carieră, scriitor și colecționar de artă.