Cercetare

Structură și Organizare

CONSILIUL CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

Consiliul Cercetării Ştiinţifice (CCS) este un organ consultativ, constituit în conformitate cu prevederile legale și Carta Universităţii, cu scopul de a asigura coordonarea, orientarea şi evaluarea activităţii de cercetare ştiinţifică, inovare şi transfer tehnologic din cadrul USAMV București în acord cu Strategia de CDI a universităţii şi cu programele naţionale şi internaţionale de cercetare ştiinţifică.

CCS urmăreşte dezvoltarea bazei materiale tehnico-ştiinţifice a cercetării şi stimularea utilizării interdisciplinare a acesteia, precum și orientarea treptată dinspre temele de cercetare cu caracter individual înspre teme de cercetare colective şi interdisciplinare.

Componența Consiliului Cercetării Științifice

CCS are următoarea structură: preşedinte (prorectorul responsabil cu cercetarea ştiinţifică), membri (prodecanii responsabili cu cercetarea științifică din facultăţi), directorul Unității de Management pentru Programe şi Proiecte, secretariat (asigurat de către Unitatea de Management pentru Programe şi Proiecte), invitaţi (specialişti recunoscuţi în domeniile de interes ale activităţii de cercetare ştiinţifică desfăşurată în USAMV-B, membri din reţelele/universităţile partenere din ţară şi străinătate, reprezentanţi ai mediului economic, invitaţi de către CCS în calitate de membri fără drept de vot, pentru a face recomandări şi sugestii privind creşterea calităţii activităţii CCS).

Nr.crt.Nume și PrenumeFuncție
1Prof.univ.  Gina FÎNTÎNERUProrector cercetare științifică – Preşedintele consiliului cercetării ştiinţifice
2Prof.univ.dr. Georgeta TEMOCICODirector Departamentul pentru Gestiunea Proiectelor de Cercetare și Suport Activităţi Cercetare-Dezvoltare-Inovare (DGPCSACDI)– Membru
3Conf.univ.dr. Lenuța Iuliana EPUREProdecan cu activitatea de cercetare, Facultatea de Agricultură – Membru
4Conf.univ.dr. Adrian PETICILĂProdecan responsabil cu activitatea de cercetare, Facultatea de Horticultură – Membru
5Conf.univ.dr. Monica MARINProdecan responsabil cu activitatea de cercetare, Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere – Membru
6Prof.univ.dr. Mariana IONIȚĂProdecan responsabil cu activitatea de cercetare, Facultatea de Medicină Veterinară – Membru
7Prof.univ.dr. Ana VÎRSTAProdecan responsabil cu activitatea de cercetare, Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului – Membru
8Prof.univ.dr. Florentina MATEIProdecan responsabil cu activitatea de cercetare, Facultatea de Biotehnologii – Membru
9Șef.lucr.dr. Dragoș SMEDESCUProdecan responsabil cu activitatea de cercetare, Facultatea de Management şi Dezvoltare Rurală – Membru

DEPARTAMENT GESTIUNE PROIECTE

Departamentul pentru Gestiunea Proiectelor de Cercetare şi Suport Activităţi Cercetare-Dezvoltare-Inovare (DGPCSACDI) are misiunea de a gestiona din punct de vedere tehnic şi economic proiectele câştigate în competiţii naţionale şi/sau internaţionale de corpul academic al USAMV Bucureşti, în vederea derulării de activităţi aferente cercetării ştiinţifice, dezvoltării, inovării şi sprijinirii activităţii academice.

DGPCSA CDI are structură organizatorică proprie, iar activitatea din cadrul său este realizată de personal cu pregătire de specialitate tehnică şi economică.

UNITĂȚI DE CERCETARE - DEZVOLTARE

În cadrul USAMV București procesul de învăţământ este integrat cu activitatea de cercetare ştiinţifică a cadrelor didactice şi a studenţilor, punându-se accent pe: dezvoltarea şi consolidarea unui mediu favorabil activităţii ştiinţifice performante, creşterea capacităţii colectivelor de cercetare din catedre, facultăţi, centre de cercetare de a elabora proiecte fundamentate, cu şanse reale de succes la competiţiile interne şi internaţionale pentru finanţare, dezvoltarea parteneriatelor regionale, naţionale şi internaţionale cu instituţii de învăţământ, cercetare şi cu agenţi economici, dezvoltarea infrastructurii de cercetare, creşterea vizibilităţii şi impactului activităţii ştiinţifice și îmbunătăţirea managementului cercetării.
 
Totodată, USAMV Bucureşti este una dintre universităţile româneşti care beneficiază de un bogat patrimoniu menit să ofere condiţii favorabile optimizării procesului de învăţământ şi corelării acestuia cu realitatea din mediul economic. Activitatea de cercetare ştiinţifică dispune de posibilităţi de aplicare şi validare a rezultatelor ştiinţifice în institute, centre și stațiuni de cercetare științifică:

 

 

Nr. crit.Denumire centrului de cercetareNumărul de laboratoareDirector
FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
1.Centrul de Cercetare pentru Agricultură Durabilă17Șef lucr. univ. dr. Adrian Gheorghe BĂȘA
FACULTATEA DE HORTICULTURĂ
1.Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare-HORTINVEST și Seră-bloc pentru cercetare, unitate automatizată și cu funcții de autocontrol13Prof.univ.dr. Liliana BĂDULESCU
2.Centrul de Cercetare pentru Pomicultură Integrată9Prof.univ.dr. Florin STĂNICĂ
FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ
1.Institutul de Medicină Comparată3Conf. dr. Emilia Balint
2.Centrul Universitar de Cercetări pentru Diagnosticul și Terapia Bolilor la Animale2Prof. univ. dr. Mario Codreanu
3.Laboratorul Interdisciplinar pentru Studiul si Modelarea Acumularii Metalelor Grele in Lantul Trofic4Conf. univ. Dr. Liliana Tudoreanu
4.Centrul Romano-Italian de Oncologie Comparata2Conf. Dr. Emilia Balint
5.Laborator de biotehnologii de reproducereConf. univ. dr. Alexandru Diaconescu
6.Laborator de cerecetare în ParazitologieProf. univ. dr. Ioan Liviu Mitrea
FACULTATEA DE IF-IM
1.Centrul de Cercetare FIFIM-Inginerie rurală și protecția mediului3Prof.dr. Ana Vîrsta
FACULTATEA DE BIOTEHNOLOGII
1.Centrul de Biotehnologii Microbiene BIOTEHGEN4Prof. dr. Jurcoane Ștefana
2.Centrul de Biochimie Aplicata si Biotehnologie BIOTEHNOL3Prof.univ.dr. Gheorghe CÂMPEANU
FACULTATEA DE MIEADR
1.Centru de Cercetare în Domeniul Managementului, Ingineriei Economice în Agricultură și Dezvoltare Rurală5Prof.Dr. Agatha Popescu
Numărul total al centrelor de cercetare din cadrul USAMV Bucureşti                            11 
Nr. crt.INSTITUT CERCETARE / LABORATORCOORDONATORLINK ERRIS
1.RESEARCH CENTER FOR STUDIES OF FOOD QUALITY AND AGRICULTURAL PRODUCTSProf. dr. Liliana BĂDULESCUhttps://erris.gov.ro/RESEARCH-CENTER-FOR-STUDIES–1
2.CENTER FOR ADVANCED PRECLINICAL RESEARCHProfessor Andreea Iren SERBANhttps://erris.gov.ro/CAPRes
3.INSTITUTE OF COMPARATIVE MEDICINEAssoc. Prof. Dr. RS 2 Emilia BALINThttps://erris.gov.ro/institute-comparative-medicine
4.LABORATORY OF PHARMACEUTICAL BIOTECHNOLOGYAssociate professor dr. Emanuel VAMANUhttps://erris.gov.ro/Pharmbiotech
5.ANIMAL INFECTIOUS DISEASES – RESEARCH AND TRAINING LABORATORYProfessor, DVM, PhD Doina DANEȘhttps://erris.gov.ro/ANIMAL-INFECTIOUS-DISEASE–
6.LABORATORY OF APPLIED MICROBIOLOGYPhD Florentina MATEIhttps://erris.gov.ro/LABORATORY-OF-APPLIED-MICROB
7.GENETIC AND GENETIC ENGINEERING LABORATORYProf. Călina Petruța CORNEAhttps://erris.gov.ro/GENETIC-AND-GENETIC-ENGINEER
8.LABORATORY OF ENOLOGYProf. Dr. Arina Oana ANTOCEhttps://erris.gov.ro/LABORATORY-OF-ENOLOGY
9.LABORATORY OF INFORMATICSPh.D. Radu TOMAhttps://erris.gov.ro/LABORATORY-OF-INFORMATICS-BTH
10.LABORATORY OF CONTROL AND FOOD EXPERTISEProfessor, Ph.D. Constantin SAVUhttps://erris.gov.ro/LABORATORY-OF-CONTROL-AND-FO
11.INTERDISCIPLINARY LABORATORY FOR HEAVY METALS TRANSPORT AND ACCUMULATION IN THE FOOD CHAIN AND MODELINGAssociated Professor PhD., M.Phil. Liliana TUDOREANUhttps://erris.gov.ro/INTERDISCIPLINARY-LABORATORY
12.SOIL TESTING LABORATORYProfessor Mircea MIHALACHEhttps://erris.gov.ro/SOIL-TESTING-LABORATORY
13.GEOGRAPHIC INFORMATION SYSTEM LABORATORYAssociate Professor PhD Eng. Doru MIHAIhttps://erris.gov.ro/GEOGRAPHIC-INFORMATION-SYSTE
14.REMOTE SENSING AND THEMATIC MAPPING LABORATORYProf. univ. dr. ing. Alexandru BADEAhttps://erris.gov.ro/REMOTE-SENSING-AND-THEMATIC-
15.PHOTOGRAMMETRY AND MAPPING LABORATORYAssociate Professor PhD Eng. Gabriel POPESCUhttps://erris.gov.ro/PHOTOGRAMMETRY-AND-MAPPING-L
16.VETERINARY AND FOOD MICROBIOLOGY LABORATORYAssociate Professor SIMONA IVANA (PHD, DVM)https://erris.gov.ro/VET-FOOD-MICROBIOLOGY
17.VETERINARY TOXICOLOGY AND GAS CHROMATOGRAPHY LABORATORY (VetToxGC)Lecturer Gheorghe V. GORAN (DVM, PHD)https://erris.gov.ro/VetToxGC
18.APPLIED BIOTECHNOLOGY LABORATORYProfessor Ovidiu POPAhttps://erris.gov.ro/APPLIED-BIOTECHNOLOGY-LABORATORY
19.LABORATORY OF VETERINARY INTERNAL MEDICINEProf. Lucian IONITAhttps://erris.gov.ro/LABORATORY-OF-VETERINARY-INT
20.LABORATORY OF VETERINARY PATHOLOGYProfessor, DVM, PhD Manuella MILITARUhttps://erris.gov.ro/LAB-VET-PAT
21.APPLIED BIOCHEMISTRY LABORATORYProfessor Florentina ISRAEL-ROMINGhttps://erris.gov.ro/APPLIED-BIOCHEMISTRY-LABORAT
22.LABORATORY FOR ANIMAL HEALTH AND FOOD SAFETY – FACULTY OF VETERINARY MEDICINE BUCHARESTDVM, PhD Mihai Alexandru TURCITUhttps://erris.gov.ro/LABORATORY-FOR-ANIMAL-HEALTH
23.RESEARCH LABORATORY IN VETERINARY MICROBIOLOGY AND IMMUNOLOGYAssociate Professor (PhD, DVM) GABRIEL GAJAILAhttps://erris.gov.ro/RESEARCH-LABORATORY-IN-VETER
24.LABORATORY OF MECHANIZATIONProf.dr.ing. Farcas NICOLAEhttps://erris.gov.ro/MECHANISATION-LABORATORY
25.LABORATORY OF APPLIED ECOLOGYPhD Prof. Doru Ioan MARINhttps://erris.gov.ro/LABORATORY-OF-APPLIED-ECOLOGY
26.ANIMAL FACILITY FOR SCIENTIFIC PURPOSES – FACULTY OF VETERINARY MEDICINE BUCHARESTLecturer Marian GHITAhttps://erris.gov.ro/Animal-facility-for-scientif
27.RESEARCH GROUP FOR SUSTAINABLE CAPITALIZATION OF MEDICINAL AND AROMATIC PLANTS WASTEPhD Milen I. GEORGIEVhttps://erris.gov.ro/SusMAPWaste
28.MODELING AND SIMULATION OF AGRICULTURAL SYSTEMS LABORATORYProf. PhD Valentina TUDORhttps://erris.gov.ro/MODELING-AND-SIMULATION-OF-A
Nr. Crit.Denumire
1.Stațiunea didactică Belciugatele/Ferma Moara Domnească
2.Staţiunea Didactică și de CercetareDezvoltare pentru Pomicultură și Viticultură Pietroasa – Istrița
3.Ferma de Cercetare-Dezvoltare Stoeneşti
4.Institutul de Cercetare Dezvoltare Avicolă Moara Domnească

Proiecte

Competiție internă de proiecte

2022

2021

EcoLegDry
Tehnologii de minimă procesare a legumelor ecologice în scopul obținerii unor produse inovative sănătoase

Agricultura ecologică are ca scop producerea de hrană sănătoasă pentru organismul uman, ținând cont de echilibrele locale, regionale şi încurajând folosirea resurselor existente, asigurând funcţionarea eficientă a pieţei interne, încrederea consumatorilor şi protejând interesele acestora. Obținerea produselor ecologice este reglementată de reguli şi principii de producţie stricte care pun accent pe calitatea ce trebuie să o aibă solul, apa și tehnologiile aplicate până la obţinerea produsului ecologic. Astfel, procesarea legumelor și fructelor ecologice este un subiect abordat din ce în ce mai des în ultimii ani, atât la nivelul comunității științifice naționale și internaționale, cât și în rândul fermierilor și procesatorilor. Este bine cunoscut faptul că metodele de procesare minimală prin deshidratare și liofilizare sunt două dintre metodele acceptate în agricultura ecologică. Prin tema abordată, în prezentul proiect se dorește obținerea de chipsuri din legume ecologice utilizând tehnologii de procesare minimală. Pentru îndeplinirea acestui scop, se vor monitoriza parametrii tehnologici de calitate ai legumelor după deshidratare și ai plantelor aromatice după liofilizare, selectându-se acelea care vor sta la baza elaborării rezultatelor finale. Echipa proiectului intern EcoLegDry este formată din cercetători, cadre didactice, masteranzi și studenți care își desfășoară activitatea în cadrul Centrului de Cercetare pentru Studiul Calității Produselor Agroalimentare, Facultății de Horticultură și Facultății de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere.

Acest proiect este finanţat de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, perioada de implementare fiind 2021-2022.

Titlul proiectului: Tehnologii de minimă procesare a legumelor ecologice în scopul obținerii unor produse inovative sănătoase

Acronim: EcoLegDry

Tipul proiectului: Proiecte interne/ Competiție Internă

Autoritatea contractanta: USAMV București

Nr. contract: 1264/14.07.2021

Cod proiect: cod 2021-0031/14.07.2021

Director de proiect: CSIII dr. ing. Andreea (STAN) BARBU

Durata proiectului: 16 luni

Perioada de derulare: 14.07.2021- 30/11/2022

Valoarea totală: 150.000 lei

 

Obiectivul principal al proiectului este obținerea de chipsuri din legume ecologice prin tehnologii de procesare minimală.

Obiectivele specifice derivă din obiectivul principal al proiectului și sunt:

  • OS1. Evaluarea gradului de conștientizare și acceptanță a consumatorilor față de chipsurile din legume.
  • OS2. Dezvoltarea și optimizarea tehnologiilor de deshidratare pentru legumele ecologice.
  • OS3. Îmbunătățirea/îmbogățirea chipsurilor din legume ecologice prin aplicarea pudrelor liofilizate obținute din plante aromatice
  • OS4. Creșterea vizibilității prin diseminare și comunicare

Echipa de cercetare a proiectului este compusă din:

  • Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
    • Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare
      • CS III dr. ing. BARBU (STAN) ANDREEA – Director de proiect
      • CS dr. ing. chim. ION VIOLETA ALEXANDRA
      • CS III dr. biol. DOBRIN AURORA
      • ACS drd. ing. FRÎNCU MIHAI
      • ACS drd. ing. PETRE ANDREI
    • Facultatea de Horticultură
      • Conf. univ. dr. LAGUNOVSCHI-LUCHIAN Viorica
      • Șef lucr. dr. BADEA Monica Luminița
      • Ing. Bogdan Andreea – masterandă
      • Nae Adina – studentă
    • Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere
      • Șef lucr. dr. DRAGOMIR Nela
      • Șef lucr. dr. DEFTA Nicoleta

 

Principalele rezultate așteptate se referă la: realizarea unei tehnologii de minimă procesare prin deshidratare a legumelor ecologice; obținerea unor produse inovative cu calitate ridicată fiind diseminate prin articole ISI cu factor de impact, ISI Emerging Sources Citation Index/ ISI Proceedings și de popularizare a științei, prin comunicări științifice. Realizarea site-ul web al proiectului, dar și prin implicarea masteranzilor de la specializarea Științe Horticole Ecologice din cadrul Facultății de Horticultură, coordonat de doamna conf. dr. Lagunovschi-Luchian Viorica, membru senior al echipei proiectului.

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti

Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare

Adresa: Bd. Mărăşti nr. 59, Sector 1, Bucureşti, 011464

Director proiect: CS III dr. ing. Andreea (STAN) BARBU

Telefon: +40 769 716 512

Email: andreea.stan@qlab.usamv.ro

CIRCULAR-ECO-PĂR
Model de tehnologie pentru cultura părului în sistem de economie circulară

Proiectul vizează agricultura circulară, zero-deșeuri, compostarea și tranziția de la agricultura convențională la cea ecologică. Economia circulară (EC) este un pilon esențial al Pactului verde european, ce prevede decizii privind cantitatea de deșeuri produsă, transformarea lor în resurse și reintroducerea lor în circuitul economic. Zero-deșeuri este o abordare holistică privind gestionarea deșeurilor, fiind o soluție alternativă abordată în ultimele decenii.

În cadrul proiectului vom aplica o schemă de fertilizare ce implică folosirea compostului obținut din material vegetal (frunze, resturi obținute în urma cosirii covorului vegetal, ramuri tocate etc din livadă și campus) precum și a celui obținut în urma compostării reziduurilor alimentare locale. Utilizarea compostului are efecte pozitive asupra activității microbiene a solului și a disponibilității nutrienților, precum și a creșterii biomasei respectiv productivitatea livezilor

La nivel mondial, valoarea producției de pere s-a dublat în ultimii 25 de ani. În România, însă, înregistrează un trend constant descrescător. În ultimii ani, programele de ameliorare au dus la crearea mai multor soiuri cu rezistență/toleranță la focul bacterian respectiv psylla ce ar putea intra și în proiectele privind înființarea de livezi în sistem ecologic. Soiuri precum Euras, Corina, Cristal, Tudor, Romcor și Orizont (Andreieș N.) sau cele din selecțiile de la Cluj-Napoca au calități deosebite și în ceea ce privește calitatea fructelor.

Proiect finanţat în cadrul apelului de proiecte Granturi de cercetare Joint Junior al USAMV București, derulat în cadrul proiectului FDI-2021-0430

Titlul proiectului: Model de tehnologie pentru cultura părului în sistem de economie circulară

Acronim proiect: (CIRCULAR-ECO-PĂR)

Cod proiect: 2021-6/2021.07.17

Contract nr.: 2021-08-

Valoarea proiectului: 50.000 lei

Durata proiectului: 16 luni

Perioada de derulare: august 2021 – noiembrie 2022

Autoritatea contractantă: USAMV București

Director de proiect: CS dr. Ana Cornelia Butcaru

Obiectivul general al proiectului constă în crearea unui model de tehnologie în sistem de economie circulară ce poate fi transferat ulterior către mediul economic, în special către fermele în conversie, respectiv ecologice.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

(1) Determinarea influenței tehnologiei aplicate asupra micoflorei cu identificarea antagoniștilor specifici;

(2) Determinarea influenței tehnologiei asupra stării de nutriție a plantelor și a unor parametri de calitate a solului;         

(3) Determinarea influenței tehnologiei asupra producției și calității fructelor;

(4) Determinarea impactului asupra mediului și eficiența economică a schemei de fertilizare la păr.

  1. Butcaru Ana Cornelia, CS dr., Director de proiect
  2. Mihai Cosmin Alexandru, Asistent univ. dr., Facultatea de Horticultură
  3. Gherasim Matei Tudor, student masterand în anul II, Științe Horticole Ecologice, Facultatea de Horticultură
  4. Ionescu Carmen Palmira, studentă în anul IV, Facultatea de Horticultură
  • sistemul de compostare, compostul produs și deșeurile compostate,
  • schema de fertilizare corelată cu determinările privind raportul C/N, diagnoză foliară, screening micofloră, coeficientul de respirație a solului,
  • evaluarea producției și a calității fructelor,
  • evaluarea impactului economic și asupra mediului (LCCA, LCA) al aplicării schemei de fertilizare propuse.

Pentru orice detalii legate de proiect vă rugăm să ne contactaţi prin e-mail.
Director de proiect: CS dr. Ana Cornelia Butcaru
Email: ana.butcaru@qlab.usamv.ro
Telefon: +40733.520.694

AgoTromb

Prezentul studiu urmărește cercetarea mecanismelor prin care trombul agonic se formează și factorii care influențează formarea și datarea trombului. În zilele noastre, chiar dacă cercetarea este la un nivel foarte ridicat, mecanismele coagulării sângelui în  moartea agonică sunt puțin studiate.

În medicina de astăzi, coagularea antemortem și postmortem a sângelui duce la formarea trombului intra-vitae și respectiv a coagulului cruoric, însă aspectele histopatologice ale trombului ne conduc către a treia categorie, și anume trombul agonic (ce se formează strict în moartea agonică). Rolul trombului agonic pentru comunitatea științifică este foarte important, cu repercusiuni asupra activității clinice cotidiene, în special pentru a determina momentul formării lui. Pentru medicina legală veterinară acesta are o valență foarte importantă, deoarece criminalitatea în rândul animalelor este în continuă creștere, astfel impunându-se necesitatea diferențierii morții naturale de cea violentă sau agonică. Un element foarte important fără de care nu se poate determina dacă moartea a fost agonică, și implicit nevoia stabilirii unor repere indubitabile de diagnostic, converg către necesitatea studierii trombului agonic.

Proiect finanţat în cadrul apelului de proiecte Granturi de cercetare Joint Junior al USAMV București, derulat în cadrul proiectului FDI-2021-0430

 

Titlul proiectului: Cercetări asupra formării trombului agonic cu aplicabilitate în diagnosticul necropsic și medicina legală

Acronim proiect: (AgoTromb)

Cod proiect: 2021-9/2021.07.17

Contract nr.: 1282/30.07.2021

Valoarea proiectului: 50.000 lei

Durata proiectului: 16 luni

Perioada de derulare: august 2021 – noiembrie 2022

Autoritatea contractantă: USAMV București

Director de proiect: Asist. univ. Dr. Rizac Raluca Ioana

 

Obiectivul general al proiectului constă în cercetarea mecanismelor de formare ale trombului agonic prin coroborarea examenului necropsic cu examenul histopatologic, cel imunohistochimic și cel imagistic.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  1. Evaluarea morfologică a trombului agonic prin examen macroscopic, histopatologic și imunohistochimic
  2. Evaluarea morfologică cardiacă prin examene macroscopice și microscopice
  3. Realizarea de investigații imagistice în vederea evaluării și descrierii morfologice a trombului agonic și a componentelor vasculare asociate
  4. Diseminarea rezultatelor obținute prin publicarea rezultatelor (rezumat și in extenso) în reviste de specialitate ISI cu factor de impact și ISI ESCI, precum și prin participarea la conferințe naționale și internaționale
  1. Rizac Raluca Ioana, Asist. univ. Dr., Director de proiect, Facultatea de Medicină Veterinară
  2. Tiu Raluca Elena, Doctorand – Asistent de cercetare, Facultatea de Medicină Veterinară
  3. Turbatu Raluca Mihaela, Doctorand, Facultatea de Medicină Veterinară
  • Stabilirea caracteristicilor macroscopice, histopatologice, imunohistochimice și imagistice a trombilor agonici, trombilor și coagulilor cruorici
  • Evaluarea morfologică a cordului și stabilirea de corelații între leziunile întâlnite și prezența trombilor agonici
  • Cercetarea mecanismelor de formare a trombului agonic
  • Evaluarea criteriilor de diferențiere între trombii agonici, trombi și coagulii cruorici
  • Implementarea în diagnosticul de rutină a tehnicii imunohistochimice

Director proiect: Asist. univ. Dr. Rizac Raluca Ioana

Telefon: +40 786 237 222

Email: raluca.rizac@gmail.com

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Facultatea de Medicină Veterinară, Splaiul Independenței 105, 050097, București, România

EDIFOODMAT
Dezvoltarea de acoperiri funcționale pe bază de chitosan și extracte vegetalepentru aplicații în industria agro-alimentară

Alterarea microbiană a alimentelor reprezintă o problemă ce duce la pierderea a 25% din alimente înainte de consum. O multitudine de microorganisme duc la degradarea produselor alimentare, acțiunea lor fiind dependentă de pH, activitatea apei, oxigen și dioxid de carbon. Un reper al tehnologiei alimentare din momentul de față este încorporarea agenților antioxidanți și antimicrobieni în filme edibile.

Tehnologia învelișurilor edibile este prietenoasă cu mediul, iar aceasta poate îmbunătăți produsele alimentare prin scăderea oxidării lipidelor, prevenirea pierderii funcționalității proteinelor, reducerea mirosurilor nedorite, încetinirea decolorării și a pierderilor de umiditate.

Proiectul EDIFOODMAT are ca țintă obținerea de învelișuri edibile din chitosan ca și model demonstrativ al tehnologiei de producere a soluțiilor formatoare de filme. Acest lucru necesită obținerea și caracterizarea diferitelor amestecuri. Scopul este realizarea unui sistem eficient de depozitare a fructelor proaspăt tăiate, reducând degradarea aspectelor calitative în timpul perioadei post-recoltă și pentru extinderea duratei de viață la raft. Proprietățile învelișurilor pot fi îmbunătățite prin încorporarea unor ingrediente funcționale, precum agenți împotriva brunificării sau antimicrobieni, uleiuri esențiale sau coloranți naturali.

Proiect finanţat în cadrul apelului de proiecte Granturi de cercetare Joint Junior al USAMV București, derulat în cadrul proiectului FDI-2021-0430

Titlul proiectului: Dezvoltarea de acoperiri funcționale pe bază de chitosan și extracte vegetale pentru aplicații în industria

Acronim proiect: (EDIFOODMAT)

Cod proiect: 2021-8/2021.07.19

Contract nr.: 1281/30.07.2021

Valoarea proiectului: 50.000 lei

Durata proiectului: 16 luni

Perioada de derulare: August 2021 – Noiembrie 2022

Autoritatea contractantă: USAMV București

Director de proiect: Asist. Univ. Dr. Popescu Paul-Alexandru

Obiectivul general al proiectului este obținerea de filme comestibile inovative pe bază de chitosan, adăugând compuși bioactivi naturali specifici, cu scopul de a prelungi durata de valabilitate a unor fructe proaspete tăiate și de a le mentine proprietățile nutriționale si senzoriale neschimbate cat mai mult timp.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt: (1) Dezvoltarea soluțiilor pe bază de chitosan utilizând cantități diferite de chitosan și determinarea celei mai bune formulări pe baza proprietăților de formare a filmului; (2) Incorporarea diferiților agenți compuși bioactivi (uleiuri esențiale, extracte din plante) utilizând cea mai bună formulare pe bază de chitosan; (3) Caracterizarea formulărilor nou dezvoltate prin activitatea lor antimicrobiană și antioxidantă, (4) Aplicarea noului film comestibil pe un produsului alimentar și testarea interacțiunii lui cu matricea alimentară.

  1. Paul-Alexandru POPESCU, Asist. Unir. Dr., Director de proiect, Facultatea de Biotehnologii
  2. Vlad Ioan POPA, ACS Drd. Ing., Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare
  3. Mihai FRÎNCU, ACS Drd. ing., Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare

– Obținerea de filme comestibile pe bază de chitosan cu compuși bioactivi naturali specifici, cu scopul de a prelungi durata de valabilitate a unor fructe proaspete tăiate

–  Încorporarea diferiților agenți compuși bioactivi (uleiuri esențiale, extracte din plante) în soluțiile de chitosan obținuteș

– Testarea in vivo a soluțiilor de chitosan dezvoltate pe fructe proaspete

 

Pentru orice detalii legate de proiect vă rugăm să ne contactaţi prin e-mail.

Director de proiect: Asist. Univ. Dr. Popescu Paul Alexandru
Email: paul.popescu@biotehnologii.usamv.ro

MicroSatCherry

Unul din obiectivele Pactului Verde European este de a crește biodiversitatea în agricultură. Pentru conservarea soiurilor locale, surse principale de biodiversitate, dar și patrimoniu biologic și surse de germoplasmă pentru amelioratori, este necesară identificarea lor din punct de vedere genetic. În agricultura de precizie, tehnicile moderne folosesc markerii moleculari precum SSR pentru studia diversitatea genetică și a amprenta genetic speciile/soiurile de interes. Una din speciile de pomi fructiferi cultivate tradițional in România este cireșul, România făcând parte din producătorii de top de cireșe la nivel mondial. Proiectul își propune să identifice soiurile de cireș prezente în colecția USAMV București folosind o metodă bazată pe folosirea markerilor moleculari tip SSR, construind la final o schemă de identificare a genotipurilor studiate pe baza tiparelor caracteristice fiecărui soi obținute din amplificarea ADN cu primeri SSR.

Proiect finanțat în cadrul apelului de proiecte Granturi de cercetare Joint Junior al USAMV București, derulat în cadrul proiectului FDI-2021-0430

Titlul proiectului: Identificarea soiurilor românești de cireș folosind o metodă bazată pe markeri moleculari tip SSR

Acronim proiect: MicroSatCherry

Cod proiect: 2021-5/2021.07.17

Contract nr.: 1279/30.07.2021

Valoarea proiectului: 50.000 lei

Durata proiectului: 16 luni

Perioada de derulare: august 2021 – noiembrie 2022

Autoritatea contractantă: USAMV București

Director de proiect: CS dr. ing. Mihaela IORDĂCHESCU

 

Obiectivul principal al proiectului este de a dezvolta o metodă de identificare a soiurilor românești de cireș și un algoritm de creare a unei scheme de identificare a soiurilor (care să poată fi aplicate si la alte specii).

Obiectivele specifice ale proiectului sunt următoarele:

  1. Determinarea variației genetice a soiurilor românești cireș (Prunus avium L.) prezente în colecția USAMV București
  2. Analiza variației fenotipice a soiurilor românești cireș (Prunus avium L.) prezente în colecția USAMV București
  3. Construirea unei scheme de identificare a soiurilor românești cireș (Prunus avium L.) prezente în colecția USAMV București
  1. Mihaela Iordăchescu, CS. dr. ing., Director de proiect, Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare
  2. Șerban Valentin, Asistent doctorand, Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală
  3. Ionescu Maria Cristina, studentă în anul III la Facultatea de Agricultură, Biologie – Învățământ cu frecvență redusă (IFR)
  • Protocolul optimizat de extracție al ADN-ului genomic
  • Obținerea unui ADN genomic cu cantitate și calitate suficiente pentru a putea continua cu analiza diversității genetice a genotipurilor luate în studiu
  • Analiza statistică a diferențelor între soiuri în cazul fiecărui caracter fenotipic al frunzelor luat în studiu

 

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti

Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare

Adresa: Bd. Mărăşti nr. 59, Sector 1, Bucureşti, 011464

Director proiect: CS dr. ing. Mihaela Iordăchescu

Telefon:+40 724 933 086

Email: mihaela.iordachescu@qlab.usamv.ro

ProtectGoji

ProtectGoji își propune să dezvolte noi verigi tehnologice IPM pentru controlul acarianului galicol al plantelor de goji, Aceria kuko, valorificând observațiile din perioada 2016-2021 și sursele de rezistență deja identificate.

In anul 2010, o specie alogenă de acarieni eriofiizi galicoli, numită Aceria kuko, a fost identificată pe plante de goji din România. În Europa, instituțiile de protecție a plantelor și laboratoarele de carantină au recomandat ca în locațiile infestate să se aplice programe intensive de eradicare, dar nici o astfel de măsură nu a avut efectul scontat în România.

România a devenit în ultimii ani unul dintre cei mai importanți producători de goji, mai ales ecologic, din Europa și afacerea se extinde uimitor, ca urmare a nevoii în continuă creștere de a identifica alternative profitabile economic și a cererii în creștere de alimente funcționale.

Proiectul va contribui la creșterea gradului de informare a producătorilor de goji în privința pericolului de extindere a acestui dăunător, la stabilirea cât mai detaliată a ariei de răspândire a acarianului A. kuko și a principalelor căi de răspândire, la elaborarea unei metode de identificare a momentelor și metodelor optime de tratament și la brevetarea unei metode rapide de identificare a soiurilor / liniilor / biotipurilor de goji rezistente la Aceria kuko.

“Acest proiect este finanțat de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, proiect 1268/30.07.2021, acronim ProtectGoji, în cadrul IPC 2021”

Vezi mai multe despre proiect aici.

 

Titlul proiectului: Identificarea și dezvoltarea unor noi verigi tehnologice in sprijinul managementului integrat al acarianului galicol al plantelor de goji, Aceria kuko, la  goji

Acronimul proiectului: ProtectGoji

Tipul de proiect: Competiție internă de Proiecte de cercetare a USAMV București, sesiunea 2021

Codul proiectului: 2021-0028/14.07.2021

Numărul contractului: 1268/30.07.2021

Bugetul proiectului: 150.000 lei

Durata proiectului: 16 luni

Perioada: 30.07.2021 – 30.11.2022 (prelungit cu perioada de durabilitate până la 30.11.2023)

Autoritatea contractantă: Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București

Responsabil proiect CS III dr. ing. Roxana CICEOI

 

Obiectivul general: Dezvoltarea de noi verigi tehnologice in sprijinul managementului integrat al acarianului galicol al plantelor de goji, Aceria kuko, valorificând datele de biologie și sursele de rezistență deja identificate.

Obiective specifice:

(1) Elaborarea unei metode de stabilire a momentului optim de tratament a acarianului galicol, în funcție de caracteristicile biologice și condițiile climatice;

(2) Elaborarea hărții de răspândire (areal faunistic și areal de dăunare) a acarianului A. kuko;

(3) Dezvoltarea unei metode rapide de identificare a soiurilor / liniilor / biotipurilor de goji rezistente la A. kuko cu ajutorul markerilor moleculari.

Responsabil proiect: CS III dr. ing.  Roxana CICEOI  – Entomologie, diagnoză, metode moleculare de diagnostic, organizare acțiuni citizen science, diseminare

Membrii în echipă

  1. Centrul de cercetare pentru studiul calității agroalimentare
  •  CS dr. ing. Ivan Elena – Monitorizarea bolilor și dăunătorilor, recoltare probe, analize laborator, diseminare
  • CS dr. ing. Mihaela Iordăchescu – Biologie moleculară, design primeri, polimorfism genetic
  • CS dr. chim Ion Violeta – Tehnici de spectroscopie (FT-IR,UV-VIS), tehnici cromatografice (HPLC, GC-MS, LC-MS/MS)
  • CS dr. ing Butcaru Ana – tehnologii de cultură în sistem ecologic pentru livezi, ameliorare comunicare, brevetare
  • Ing. dr. Andrei Moț – spectrofotometrie, ion-cromatografie, ICP-MS, web design și aplicații
  • ASC drd. Andrei Petre – extracție polifenoli totali, lucru în laborator
  • Ing drd. Oana Venat  – multiplicări în vitro, comunicare 
  1. Facultatea de Horticultură
  • Șef lucrări dr. Vasilica Luchian – Botanică, anatomia plantelor, biodiversitate
  • Asist. univ. dr. ing. Cosmin Alexandru Mihai – Pomicultură, ameliorarea plantelor, IPM
  • Ing. drd. Dan Popescu – Pomicultură, arbuști fructiferi, ameliorare goji, întreținere goji
  • Prof. dr. Florin Stănică – Pomicultură, IPM, control integrat, arbuști fructiferi, comunicare și transfer tehnologic, relații internaționale
  • Prof dr. Mihaela Georgescu – Botanică, anatomia plantelor, biodiversitate 
  1. Facultatea de Agricultură
  • Șef lucrări dr. Gutue Minodora – Entomologie generală, entomologie specială, acarologie, studii biologie și ecologie dăunători
  • Șef lucrări dr. Stavrescu Bedivan Mala Maria – Biologia nevertebratelor, biodiversitate
  1. SCDP Istriţa
  • Ing. Dr. Marin Sorin -Management câmp experimental de arbuști fructiferi
  • CS III dr. ing.  Alina Donici – protecția plantelor, entomologie
  • Ing. Andrei Tabacu – Monitorizarea stării de sănătate și recoltare probe
  • Ing. Rares Pindaru – Monitorizarea stării de sănătate și recoltare probe

Rezultatele așteptate sunt următoarele:

  1. Fișă de descriere a biologiei și ecologiei acarianului galicol
  2. metodă de determinare a momentului optim de intervenție
  3. bază de date cu producătorii de goji
  4. bază de date cu localizarea zonelor unde Lycium crește spontan, ca potențial rezervor și focar de răspândire
  5. harta de răspândire online, open access, interactivă, cu actualizări real time
  6. aplicație web pentru inregistrarea plantelor de goji atacate / neatacate
  7. protocol de izolare a ADN genomic și protocol de realizare PCR direct din țesut
  8. patru markeri moleculari specifici plantelor rezistente la acarian
  9. metodă rapidă de identificare a soiurilor / liniilor / biotipurilor de goji rezistente la A. kuko

Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare
Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti

Adresa: 59 Mărăşti Blvd., District 1, Bucharest, 011464

Email: protectgoji@gmail.com

Pagină web: ProtectGoji – Distribution of Aceria kuko

BlueBerryGene

Schimbările climatice rapide din ultimii ani afectează din ce în ce mai mult creșterea și dezvoltarea plantelor precum și adaptarea acestora la noile condiții de mediu. Astfel, devine imperativă crearea de noi soiuri și hibrizi în timp accelerat pentru a putea face față schimbărilor. La nivel mondial, amelioratorii folosesc la ora actuală din ce în ce mai mult metode și tehnici moleculare pentru a reduce timpul necesar creării de hibrizi și soiuri valorase noi. Un prim pas în această direcție este studiul variației genetice a soiurilor românești pentru a determina secvențele nucleotidice responsabile pentru caracteristicile valoroase ce se doresc a fi transmise în descendență la soiurile și hibrizii nou creați. Afinul de cultură (Vaccinium corymbosum L.) este o specie deosebit de importantă din punct de vedere economic, nutrițional și medical, datorită, printre altele, conținutului ridicat de antociani și activității antioxidante. Acest proiect își propune să  analizeze variația genetică și fenotipică a soiurilor românești de afin de cultură, și să identifice fragmentele de ADN amplificate prin PCR cu potențial de a deveni markeri specifici pentru caractere valoroase pentru amelioratori.

Titlul proiectului: Metodă de analiză genetică a soiurilor românești de afin de cultură în vederea identificării secvențelor de ADN cu potențial de a deveni markeri specifici pentru caractere valoroase pentru amelioratori

Acronim: BlueBerryGene

Tipul proiectului: Proiecte interne/ Competiție Internă

Autoritatea contractanta: USAMV București

Nr. contract: 1265/30.07.2021

Cod proiect: cod 2021-0030/14/07.2021

Director de proiect: Asist.univ.dr.ing. Mihai Cosmin

Durata proiectului: 16 luni

Perioada de derulare: 30.07.2021- 30/11/2022

Valoarea totală: 150.000 lei

Obiective proiectului sunt următoarele:

  1. Determinarea variației genetice a soiurilor românești de afin de cultură (Vaccinium corymbosum L.).
  2. Analiza variației fenotipice a soiurilor românești de afin de cultură (V. corymbosum).
  3. Identificarea de fragmente amplificate de ADN cu potențial de a deveni markeri specifici pentru caractere valoroase ce pot fi folosiți în ameliorare.

Echipa de cercetare a proiectului este compusă din:

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti

Facultatea de Horticultură

  1. univ.dr.ing. Mihai Cosmin Alexandru
  2. univ.dr. Stănică Florin
  3. Șef.lucr.dr. Badea Monica Luminița
  4. ing. Popescu Dan
  5. ing. Potor Dan
  6. Ionescu Cristina

 

Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare

  1. dr.ing. Iordăchescu Mihaela
  2. III dr.chim. Bujor-Nenița Oana Crina
  3. drd. Andrei Petre
  4. drd.ing. Iliescu Lavinia

 

Stațiunea Didactică de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Istrița

  1. ing. Pândaru Rareș
  2. ing. Tabacu Andrei

 

  • Protocolul optimizat de extracție al ADN-ului genomic
  • Obținerea unui ADN genomic cu cantitate și calitate suficiente pentru a putea continua cu analiza diversității genetice a genotipurilor luate în studiu
  • Analiza statistică a diferențelor între soiuri în cazul fiecărui caracter fenotipic al frunzelor luat în studiu
  • Analiza diversității genetice a soiurilor studiate folosind markeri moleculari tip RAPD

 

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Facultatea de Horticultură

Centrul de Cercetare pentru Studiul Calității Produselor Agroalimentare

Adresa: Bd. Mărăşti nr. 59, Sector 1, Bucureşti, 011464

Director proiect: Asist.univ.dr.ing. Mihai Cosmin Alexandru

Telefon: +40 763 472 297

Email: cosmin.mihai@horticultura-bucuresti.ro

Facebook: www.facebook.com/Blueberrygene

 

OrchardBioWalls

Proiectul OrchardBioWalls își propune identificarea de noi tehnologii eco-inovative utile în cultura plantelor în ecosistemele horticole urbane, prin dezvoltarea unui zid verde, prin adaptarea unui dispozitiv brevetat în anul 2017 pentru culturi în seră. Acesta va fi testat într-un ecosistem urban pomicol. Zidul verde va fi amplasat în câmpul experimental pomicol al facultăți de Horticultură din cadrul USAMV București, la limita dintre plantația viticolă și sectorul ecologic, cultivat cu măr și cireș. Cercetările intenționează să deschidă a nouă cale în horticultura urbană, fundamentând științific efectele utilizării unor astfel de ziduri verzi modulare, mobile, în apropierea grădinilor urbane. Se vor face monitorizări săptămânale ale de bolilor și dăunătorilor și a entomofaunei utile și se va monitoriza comportarea speciilor de graminee și alte plante anuale / perene folosite în construcția zidului verde. În plus se va monitorizarea reducerea fenomenului de derivă al produselor de protecția plantelor. Proiectul își propune elaborarea, redactarea și înregistrarea la OSIM a unei cereri de brevet de invenție privind modelul dezvoltat.

“Acest proiect este finanțat de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, proiect 1278/30.07.2021, acronim OrchardBioWalls, în cadrul IPC 2021”

Proiect finanţat în cadrul apelului de proiecte Granturi de cercetare Joint Junior al USAMV București, derulat în cadrul proiectului FDI-2021-0430

Titlul proiectului: Rolul zidurilor verzi în reducerea presiunii agenților patogeni în horticultura urbană

Acronimul proiectului: OrchardBioWalls

Tipul de proiect: Competiție internă de Proiecte de cercetare a USAMV București, sesiunea 2021

Codul proiectului: 2021-7/2021.07.19

Numărul contractului: 1278/30.07.2021

Bugetul proiectului: 50.000 lei

Durata proiectului: 16 luni

Perioada: 30.07.2021 – 30.11.2022

Autoritatea contractantă: Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București

Responsabil proiect: CS dr. ing. Elena Ştefania IVAN

Obiectivul general: Identificarea de noi produse și tehnologii eco-inovative utile în cultura plantelor în ecosistemele horticole urbane

Obiective specifice:

  1. Adaptarea unui dispozitiv de tip turn pentru culturi horticole în sistem vertical pentru a fi utilizat ca zid verde în ecosistemele urbane,
  2. Determinarea compoziției amestecului floristic, în scopul maximizării efectelor utile ale zidului verde.

CS dr. ing. Elena Ştefania IVAN-director de proiect

Asistent univ. dr. Ana-Maria STANCIU

Rezultate:

  1. Impactul asupra fenomenului de derivă a PPP și a contaminării indirecte a culturilor ecologice cu fungicide și insecticide
  2. Cercetări privind efectul asupra incidenței bolilor și dăunătorilor
  3. Cercetări asupra comportării speciilor de graminee și alte plante folosite în construcția zidului verde

 

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti

Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare

Adresa: Bd. Mărăşti nr. 59, Sector 1, Bucureşti, 011464

Director proiect: CS dr. ing. Elena Ştefania IVAN

Telefon: +40 765 60 65 53

Email: elena.ivan@qlab.usamv.ro

SustenRo
Mijloace și metode Sustenabile de producţie agricolă pentru coexistența agroecosistemelor și a ecosistemelor în zona de silvostepă a Câmpiei Române

Solurile joacă un rol central în existenţa şi evoluţia organismelor vii pe planeta Pământ şi a omului, oferind servicii ecosistemice esențiale (alimente, nutreţuri, materii prime, biocombustili etc.). Totodată, el are un important rol reglator (sechestrează carbonul, purifică apa, reduce contaminanții, reglează climatul, ciclul nutrienților, habitatul biologic etc.). Pentru ca aceste funcţii să fie îndeplinite în mod sustenabil, fertilitatea solului și productivitatea agricolă ar trebui să fie echilibrate. Totuşi, fertilitatea solului a scăzut în ultimele secole de practică agricolă intensivă, iar productivitatea a fost în principal crescută prin fertilizarea minerală intensă care amenință resursele de apă din sol și de la suprafață. „Securitatea alimentară” este un obiectiv strategic global deosebit de important pentru omenire. Acestuia i se pot adăuga altele, precum „sănătatea şi bunăstarea oamenilor” şi menţinerea „resurselor de apă curată”. Datorită reducerii fertilității solului prin pierderea carbonului organic al solului (COS), degradării structurii acestuia prin agricultură intensivă, capacitatea solurilor de a filtra contaminanții și de a stoca apă curată a fost redusă, ceea ce amenință viaţa oamenilor şi ecosistemele.

Proiectul SustenRo, are scopul de a dezvolta şi implementa metode şi mijloace inovative de refacere a echilibrului relaţional dintre agricultură şi mediul înconjurător, respectiv asigurarea unei coexistenţe sustenabile a agroecosistemelor şi a ecosistemelor. Proiectul se adresează, în principal, zonei de silvostepă a Câmpiei Române.

Combinând producerea de materiale fertilizante organice în cadrul fermei cu adoptarea unor metode inovative de fertilizare a culturilor în cadrul unui sistem de rotaţie sustenabil, proiectul SustenRo va stabili abordări agroecologice îmbunătățite pentru a obţine producţii agricole rentabile şi de calitate, a crește eficiența utilizării nutrienților şi a apei în sistemele de cultivare a grâului, porumbului, soiei şi a amestecurilor de plante furajere pentru pajişti, precum şi diminuarea impactului asupra mediului şi creşterea rezilienţei agroecosistemelor şi a ecosistemelor. Proiectul are un concept puternic, are obiective foarte clare, o metodologie credibilă, iar realizarea lui se bazează pe o infrastructură de cercetare modernă şi este pus în aplicare de o echipă interdisciplinară de cercetători (72,7 % tineri), având competenţe ştiinţifice complementare. Proiectul se încadrează în tematica ştiinţifică a USAMV din Bucureşti, se aliniază obiectivelor specifice ale Strategiei de cercetare ştiinţifică şi inovare a USAMV 2021-2027, respectiv temei transversale 2021 „Inovaţie şi produse, tehnologii şi abordări inovative” şi direcţiilor de cercetare vizate de aceasta.

Titlul proiectului: Mijloace și metode Sustenabile de producţie agricolă pentru coexistența agroecosistemelor și a ecosistemelor în zona de silvostepă a Câmpiei Române

Acronim: SustenRo

Tipul proiectului: Proiecte interne/Competiție internă

Autoritatea contractantă: USAMV București

Nr. contract: 1258/30.07.2021

Cod proiect: 2021-0036/14.07.2021

Director de proiect: Șef lucr. dr. Elena Mirela DUȘA

Durata proiectului: 16 luni

Perioada de derulare: august 2021 – noiembrie 2022

Valoarea totală: 150.000 lei

Proiectul SustenRo, are scopul de a dezvolta şi implementa metode inovative şi mijloace de refacere a echilibrului relaţional dintre agricultură şi mediul înconjurător, respectiv asigurarea unei coexistenţe sustenabile a agroecosistemelor şi a ecosistemelor. Proiectul se adresează unei zone puternic ancorată în producţia agricolă din România, respectiv zona de silvostepă a Câmpiei Române.

În vederea îndeplinirii scopului proiectului, obiectivele de cercetare sunt următoarele:

  • Realizarea unui perimetru experimental în câmp, în cadrul fermei Moara Domnească, aparţinând Staţiunii Experimentale Belciugatele (USAMV Bucureşti);
  • Producerea unor composturi din deşeuri organice în cadrul fermei pe baza unor reţete inovative în care se va urmări creşterea valorii adăugate a acestora din punct de vedere al valorii agronomice, al impactului asupra calităţii solului şi asupra stării fiziologice şi a sănătăţii plantelor;
  • Utilizarea de doze şi tipuri diferite de compost pentru fertilizarea solului în condiţiile experimentale date şi evaluarea în dinamică a efectelor dozelor de compost asupra proprietăţilor fizice, hidrice, chimice şi biologice ale solului;
  • Evaluarea efectelor composturilor asupra dinamicii apei în sol, a disponibilităţii acesteia pentru plante şi a utilizării ei de către acestea în condiţii variabile din punct de vedere climatic şi tehnologic;
  • Evaluarea efectelor composturilor şi ale micorizei asupra creşterii şi dezvoltării plantelor, în dinamică pe faze fenologice;
  • Evaluarea pe termen scurt şi estimarea pe termen mediu şi lung a efectelor  composturilor asupra evoluţiei raportului C/N al solului şi a evoluţiei conţinutului acestuia în humus stabil;
  • Relaţia simbiotică a plantelor leguminoase anuale şi perene cu bacteriile fixatoare de azot în prezenţa composturilor şi sub efectul factorilor de stres biotici şi abiotici;
  • Starea fiziologică şi fitosanitară a plantelor cultivate în condiţiile utilizării composturilor;
  • Sustenabilitatea ecologică a agroecosistemelor şi impact asupra ecosistemelor naturale vecine ca efecte ale metodelor inovative utilizate în managementul culturilor şi ale materialelor fertilizante utilizate.

Facultatea de Agricultură

  • Șef lucr. dr. DUȘA Elena Mirela – director de proiect
  • Prof. univ.dr. STAN Vasilica
  • Prof. univ.dr. MIHALACHE Mircea
  • Șef lucr. dr. BĂȘA Gheorghe Adrian
  • Asist. univ. dr. STANCIU Ana-Maria
  • Ing. dr. BOLOHAN Ciprian
  • Ing. drd. VASILE (PETCU) Mihaela

 

Facultatea de Biotehnologii

  • Conf. univ. dr. VOAIDEȘ Cătălina
  • Șef lucr. drd. SICUIA Oana

 

Stațiunea didactică Belciugatele, ferma Moara Domnească

  • Ing. drd. MIHALAȘCU Costel
  • Ing. drd. RADU Mădălin

Rezultatele proiectului se referă la:

  • realizarea unui perimetru experimental în câmp, în cadrul fermei Moara Domnească, aparţinând Staţiunii Experimentale Belciugatele (USAMV Bucureşti) in care vor fi cultivate specii de plante care se seamănă în rânduri dese (amestec de graminee și leguminoase perene; grâu de toamnă) și specii care se seamănă în rânduri distanțate (porumb, soia).
  • producerea unor composturi din deșeuri organice în cadrul fermei, aplicarea acestora în doze diferite și evaluarea în dinamică a efectelor lor asupra proprietăţilor fizice, hidrice, chimice şi biologice ale solului;
  • evaluarea efectelor composturilor asupra dinamicii apei în sol, a disponibilității acesteia pentru plante și a utilizării ei de către acestea în condiții variabile din punct de vedere climatic și tehnologic;
  • evaluarea efectelor composturilor şi ale micorizei asupra creşterii şi dezvoltării plantelor, în dinamică pe faze fenologice;
  • evaluarea pe termen scurt şi estimarea pe termen mediu şi lung a efectelor composturilor asupra evoluţiei raportului C/N al solului şi a evoluţiei conţinutului acestuia în humus stabil;
  • analiza relaţiei simbiotice a plantelor leguminoase anuale şi perene cu bacteriile fixatoare de azot în prezenţa composturilor şi sub efectul factorilor de stres biotici şi abiotici;
  • analiza stării fiziologice şi fitosanitare a plantelor cultivate în condiţiile utilizării composturilor;
  • sustenabilitatea ecologică a agroecosistemelor şi impactul asupra ecosistemelor naturale vecine ca efecte ale metodelor inovative utilizate în managementul culturilor şi ale materialelor fertilizante utilizate.

Director de proiect: Șef lucr.dr. Elena Mirela DUȘA

Adresa: Bd. Mărăști, nr.59, sector 1, București

E-mailmirela.dusa@agro-bucuresti.ro

Tel. 0726 350 807

BacterFertil BRP

Proiectul de față se aliniază noilor tendințe la nivel european în ceea ce privește introducerea pe piața locală a fertilizanților biologici autohtoni. Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă dezvoltarea, obținerea și testarea unui biofertilizant de origine bacteriană pentru o mai bună asimilare a nutrientilor și stimularea cresterii plantelor. Noutatea proiectului derivă, în principal, din consorțiul  bacterian vizat a fi obținut, care va include tulpini izolate din surse autohtone. Aceste tulpini vor fi caracterizate atât in vitro cât și molecular în ceea ce privește potențialul biofertilizant. Optimizarea tehnologiei de obținere a biofertilizantului pe bază de resurse regenerabile constituie un alt criteriu de noutate a proiectului, ceea ce contribuie la dezvoltarea economiei circulare. Un caracter inovator îl constituie dezvoltarea unei aplicații software de monitorizare de la distanță în timp real a procesului tehnologic la nivel de bioreactor. Experimentările demonstrative prin testarea in vivo pe plante horticole atât la nivel de laborator cât și în miniseră în condiții controlate va evidenția eficiența  utilizării noului produs. Ca element de noutatea, se propune condiționarea prin liofilizare a produsului care va conține 3 tulpini bacteriene valoroase cu efect sinergic.  

Acest proiect este finanţat de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, perioada de implementare fiind 2021-2022.

Titlul proiectului: Dezvoltarea unei tehnologii de obținere de biofertilizanți de origine microbiană

Acronim: BacterFertil BRP

Tipul proiectului: Proiecte interne/ Competiție Internă

Autoritatea contractanta: USAMV București

Cod proiect: cod 2021-0005/13.07.2021

Director de proiect: Sef de lucrari dr. Radu Cristian TOMA

Durata proiectului: 16 luni

Perioada de derulare: 14.07.2021- 30/11/2022

Valoarea totală: 150.000 lei

Obiectiv general: Dezvoltarea, obținerea și testarea unui biofertilizant de origine bacteriană cu aplicații horticole.

Obiective specifice:

  • Selecția și caracterizarea unor tulpini microbiene autohtone cu potențial biofertilizant; O2. Dezvoltarea și optimizarea unei tehnologii de obținere a unui biofertilizant de origine bacteriană la nivel de laborator și micropilot;
  • O3 Dezvoltarea unor aplicatii software de monitorizare pentru PC împreună cu o variantă adaptată pentru dispozitive mobile, de la distanță, în timp real, a procesului tehnologic la nivel de bioreactor;
  • Dezvoltarea competențelor de cercetare și publicare a membrilor echipei de cercetare.

TOMA Radu Cristian 

 (Facultatea de Biotehnologii)

 Director de proiect

 CORNEA Călina Petruța 

 (Facultatea de Biotehnologii)

 Cercetător științific senior 

 LAGUNOVSCHI-LUCHIAN Viorica 

 (Facultatea de Horticultură)

 Cercetător științific senior 

 BĂRBULESCU Iuliana Diana

 (Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare)

 Asistent de cercetare

 DIGUȚĂ Filofteia Camelia 

 (Facultatea de Biotehnologii)

 Cercetător științific junior

 JERCA Ionuț Ovidiu 

 (Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare)

 Cercetător științific junior

 BOIU-SICUIA Oana-Alina

 (Domeniul Biotehnologii)

 Doctorand

 FRINCU Mihai 

 (Domeniul Biotehnologii)

 Doctorand

  • Obținerea unui produs biofertilizant complex liofilizat pe baza a 3 tulpini bacteriene sinergice izolate din surse autohtone
  • Valorificarea materiilor reziduale rezultate din prelucrarea industrială, ceea ce contribuie la dezvoltarea economiei circulare
  • Dezvoltarea unei aplicații software de monitorizare, de la distanță, în timp real, a procesului tehnologic la nivel de bioreactor, ca punct central al unui laborator virtual

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti

Facultatea de Biotehnologii

Adresa: Bd. Mărăşti nr. 59, Sector 1, Bucureşti, 011464

Director proiect: SL Dr. Radu Cristian TOMA

Email: radu.toma@biotehnologii.usamv.ro

Site Web: https://bacterfertil.usamv.ro

ECO-LCA

Cel mai putenic argument pentru integrarea curriculum-ului este chiar faptul că viaţa nu este împărţită pe discipline.” J. Moffett

Abordarea interdisciplinară a proiectului reprezintă o provocare și totodată un imperativ pentru cercetarea din Romania, aceasta fiind considerată o formă de integrare științifică. În mod concret, prin interdiciplinaritatea proiectului, se urmărește fundamentarea unui cadru economic, bazat pe metoda LCA (Life Cycle Assessment) și LCCA (Life Cycle Cost Analysis) în vederea selectării celor mai buni parametri din tehnologiile pomicole (măr – în sistem convențional și sistem ecologic) în vederea elaborării unui model economic, sub forma unui instrument de decizie pentru analiza costurilor și de verificare a rezultatelor tehnologiilor urmărite prin care să se prelucreze indicatorii economici care fundamentează metoda de calcul utilizată pentru optimizarea costurilor rezultate din aplicarea tehnologiilor celor mai noi. Acest instrument se dorește a fi un sprijin pentru fermieri în luarea deciziilor într-un context mai complex, pentru evaluarea impactului costurilor asupra tehnologiilor pomicole, reprezentând un instrument de decizie pentru corectarea anumitor etape sau inputuri din cadrul fluxului tehnologic și de management.

Acest proiect este finanţat de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, perioada de implementare fiind 2021-2022.

Titlul proiectului: “Instrument decizional bazat pe metodele LCA și LCCA destinat fermelor pomicole (ECO-LCA)“

Acronim proiect: ECO-LCA

Cod proiect: 2021/0016

Contract nr.: 1260/2021

Valoarea proiectului: 75.000 lei

Durata proiectului: 16 luni

Perioada de derulare: august 2021 – noiembrie 2022

Autoritatea contractantă: USAMV București

Director de proiect: SL Dr. Ionela Mițuko VLAD

Obiectivul principal al proiectului este crearea unui instrument decizional bazat pe metodele LCA și LCCA destinat fermelor pomicole.

Obiectivele secundare ale proiectului sunt:

  • ​​identificarea particularităților tehnologiilor de producție a fructelor și a implicațiilor acestora asupra costurilor de producție și de mediu
  • evaluarea acestora și oferirea de recomandări practice despre modul de abordare LCA și LCCA
  • descrierea mecanismelor prin care se vor putea îmbunătăți parametrii luați în calcul
  • creșterea vizibilității instituției prin diseminare și comunicare

Facultatea de Management și dezvoltare rurală

SL Dr. Ionela Mițuko VLAD – director de proiect

SL Dr. Mariana BURCEA – membru în echipă

SL Dr. Irina CHIURCIU – membru în echipă

Ing.drd. Tudor STANCIU – membru în echipă

Prof.univ. Dr. Gina FÎNTÎNERU–cadru didactic senior

Prof.univ Dr. Elena STOIAN – cadru didactic senior

 

Centrul de cercetare pentru studiul calităţii produselor agroalimentare (Laboratoare – QLab)

CS dr. Ing. Ana BUTCARU – membru în echipă

CS dr. Ing. Ion CERTAN – membru în echipă

ACS Dr. Ioana CATUNEANU – membru în echipă

 

Facultatea de Horticultură

Prof.univ. Dr. Florin STĂNICĂ– cadru didactic senior

Ing. Drd. Constantin POTOR – membru în echipă

 

Stațiunea didactică de cercetare dezvoltare pentru viticultură și pomicultură Pietroasa – Istrița

CSIII dr. ing. Alina DONICI – membru în echipă

Ing. Rares PINDARU – membru în echipă

Ing. Andrei TABACU – membru în echipă

Ing. Sorin MARIN – membru în echipă

Rezultatele așteptate ale proiectului reprezintă îndeplinirea obiectivelor și oferirea soluțiilor de îmbunătățire și reconsiderare a elementelor care au facut obiectul studiului, dar și oferirea răspunsurilor la obiectivele temei de cercetare. Valorificarea rezultatelor se va face prin diseminarea instrumentui de analiza și prin conceperea de lucrări și articole care vor putea fi publicate în reviste și jurnale de interes major.

  • Poster, ’’LCA and LCCA methods in apple orchard management, conventional and organic’’, Ionela Mițuko VLAD, Gina FÎNTÎNERU, Mariana BURCEA, Ana Cornelia BUTCARU, Ion CERTAN, Tudor STANCIU, 23 – 24 September 2021, Cluj-Napoca, România, 20th International Conference ”Life Sciences for Sustainable Development”
  • Atelier ”Introducere în utilizarea metodelor de evaluare a impactului asupra mediului (LCA – Life Cycle Assessment) și a impactului economic (LCCA – Life Cycle Cost Analysis) aplicate în agricultură”, USAMV din București, 10 decembrie 2021

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală

Adresa: Bd. Mărăști nr. 59, Sector 1, București, 011464

Director de proiect: Ș.L. Dr. Ionela Mițuko VLAD

Email: vlad.ionela@managusamv.ro

ReziFarm
Titlu proiect: Studii privind strategii de reziliență și creștere a competitivității fermelor de familie prin aderarea la forme asociative

Agricultura este una dintre cele mai importante ramuri ale economiei naționale, fiind considerată o ramură fundamentală. În România, agricultura are un caracter social important, ținând cont de faptul că în zonele rurale din România există diverse probleme majore, cum ar fi gradul de sărăcie ridicat, limitarea sau chiar lipsa extinderii sau implementării de noi proiecte de investiții, creșterea gradului șomajului. Pentru a veni în întâmpinarea acestor probleme, sectorul agricol este susținut de o serie de politici și strategii orientate în direcția îmbunătățirii rezultatelor obținute și eliminării lacunelor existente.

Cu toate că zonele rurale românești se bucură de o bogăție a resurselor naturale și umane, performanța economică a sectorului este scăzută, potențialul existent fiind sub-exploatat, datorită organizării slabe a terenului agricol. Cu toate acestea, România încă are o agricultură de subzistență, cele mai multe ferme fiind de dimensiuni mici și foarte mici care au mai puțin de 5 hectare.

Proiectul intitulat „Studii privind strategii de reziliență și creștere a competitivității fermelor de familie prin aderarea la forme asociative ” pune accentul pe dezvoltarea acestor categorii de exploatații care pot avea un impact semnificativ de ordin economic și social, pentru comunitățile din zona rurală. Scopul proiectului este acela de a demonstra viabilitatea din punct de vedere economic și social al fermelor de tip familial, realizat prin intermediul unor studii de caz, precum și a unor eventuale măsuri fiscale care pot contribui la dezvoltarea acestor categorii de ferme și implicit al dezvoltării sustenabile a zonelor rurale din România.

Titlu proiect: Studii privind strategii de reziliență și creștere a competitivității fermelor de familie prin aderarea la forme asociative

Acronim: ReziFarm

Tipul proiectului: Proiecte interne/ Competiție Internă

Autoritatea contractanta: USAMV București

Nr. contract: 0017/14.07.2021

Cod proiect: cod 2021-0017/14.07.2021

Director de proiect: Șef lucrări dr. Micu Marius Mihai

Durata proiectului: 16 luni

Perioada de derulare: 14.07.2021- 30/11/2022

Valoarea totală: 74.000 lei

OG. Promovarea, dezvoltarea si consolidarea capacității de integrare a fermelor de familie în lanțul valoric al economiei rurale.

Acesta va fi completat și susținut prin obiectivele specifice (OS):

OS1. Analiza socio-economica a zonei rurale din regiunea Sud Muntenia ca spațiu de dezvoltare al fermelor de familie

OS2. Identificarea unor modele de succes în asocierea fermelor de familie, și promovarea factorilor determinați și a pilonilor de dezvoltare a acestora

OS3. Elaborarea unor scenarii și căi de tranziție pentru dezvoltarea optima a formelor asociative ale fermelor de familie

Echipa de cercetare a proiectului este compusă din:

  1. Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală:
  • Șef lucrări dr. Micu Marius Mihai – director de proiect
  • Prof. univ. dr. Dinu Toma
  • Prof. univ dr. Tudor Valentina Constanța
  • Șef lucrări dr. Vîntu Cătălin-Răzvan
  • Lector dr. Iorga Adina Magdalena
  • Șef lucrări dr. Stoicea Paula
  • Drd. Smedescu Cosmina Andreea
  1. Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare
  • CS Certan Ion
  • CS Butcaru Ana Cornelia
  • ASC Iliescu Lavinia Mihaela
  1. Facultatea de Agricultură
  • Prof. univ. dr. Gîdea Mihai
  • Șef lucrări dr. Bășa Adrian Gheorghe

Principalele rezultate așteptate se referă la identificarea unor soluții privind dezvoltarea și consolidarea capacității de integrare a fermelor de familie în lanțul valoric al economiei rurale, care vor fi diseminate prin articole ISI cu factor de impact, ISI Emerging Sources Citation Index/ ISI Proceedings și de popularizare a științei, prin comunicări științifice.

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti

Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală

Adresa: Bd. Mărăşti nr. 59, Sector 1, Bucureşti, 011464

Director proiect: Șef lucrări dr. Micu Marius Mihai

E-mail: micu.marius@managusamv.ro

EcoDONELA
Tehnologii eco-inovative pentru obținerea de produse aglutenice cu pulpă de dovleac (Cucurbita maxima),destinate persoanelor cu alimentație specială

Proiectul are ca obiectiv dezvoltarea unei tehnologii eco-inovative de obținere a produselor aglutenice cu pulpă de dovleac ecologic (Cucurbita maxima) destinate persoanelor cu alimentație special, respectiv celor cu intoleranță la gluten. Produsele aglutenice ecologice cu pulpă de dovleac elaborate în cadrul proiectului, vor fi realizate cu ingrediente gluten free obținute în agricultura ecologică, iar dovleacul va fi achiziționat din ferme ecologice locale. Pulpa de dovleac este un ingredient bogat în β-caroten, glucide, fibre alimentare, etc., cu proprietăți senzoriale speciale agreate de consumatorul român. Produsul finit, pe care dorim să îl obținem, va combina caracteristicile nutritive și terapeutice ale dovleacului cu cele ale făinurilor fără gluten. Produsele finite rezultate vor fi analizate din punct de vedere a stabilității în timp și o analiză a costurilor, validarea tehnologiei în vederea transferului tehnologic. Echipa proiectului intern EcoDonela este formată din cercetători, cadre didactice, masteranzi și studenți care își desfășoară activitatea în cadrul Facultății de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere, Centrului de Cercetare pentru Studiul Calității Produselor Agroalimentare și Facultății de Horticultură..

Acest proiect este finanțat de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, proiect 1267/30.07.2021, acronim EcoDonela.

Titlul proiectului: Tehnologii eco-inovative pentru obținerea de produse aglutenice cu pulpă de dovleac (Cucurbita maxima), destinate persoanelor cu alimentație specială

Acronim: EcoDONELA

Tipul proiectului: Competiție internă de Proiecte de cercetare a USAMV București, sesiunea 2021

Autoritatea contractantă: USAMV București

Nr. contract: 1267/30.07.2021

Cod proiect: 2021-0033/14.07.2021

Director de proiect: Șef lucrări dr. ing. Dragomir Nela

Durata proiectului: 16 luni

Perioada de derulare: 30.07.2021- 30/11/2022

Valoarea totală: 150.000 lei

Obiectivul principal este obținerea unui produs eco-inovativ, tip fursec, din făinuri aglutenice cu pulpă de dovleac (Cucurbita maxima) ecologic, destinate persoanelor cu alimentație specială.

  • Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
    • Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere
      • Șef lucr. dr. DRAGOMIR Nela– Director de proiect
      • Șef lucrări dr. ing BAHACIU Gratziela Victoria
      • Șef lucrări dr. ing. IANIȚCHI Daniela
      • Șef lucrări dr. ing. DEFTA Nicoleta
      • Șef lucrări dr. ing. MAFTEI Marius Laurian
      • Prof. univ. dr. DRĂGOTOIU Dumitru
      • Drd. ing. Gavriș Teodor
    • Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare
      • C.S. III dr. ing. BUTCARU Ana Cornelia
      • C.S. II ing. chim. ION Violeta Alexandra
      • C.S. III  BARBU (STAN) Andreea
      • Inginer cercetare ing. MOŢ Andrei
      • C.S. III BUJOR – NENIȚA Oana-Crina
      • CS III dr. biol. DOBRIN Aurora
    • Facultatea de Horticultură
      • Conf. univ. dr. LAGUNOVSCHI-LUCHIAN Viorica
      • Șef lucrări dr. ing. BADEA Monica Luminița
      • Ing. Apostol Toma George – masterand

Principalele rezultate așteptate se referă la: realizarea unei tehnologii eco-inovative pentru obținerea de produse aglutenice cu pulpă de dovleac (Cucurbita maxima), destinate persoanelor cu alimentație specială, diseminarea prin articole ISI cu factor de impact, ISI Emerging Sources Ciation Index și participări la sesiuni științifice naționale și internaționale, diseminarea informațiilor prin organizarea de workshop-uri tematice, publicarea unei cărți, precum și implicarea masteranzilor, doctoranzilor și studenților din cadrul fiecărei entități partenere.

Pentru orice detalii legate de proiect vă rugăm să ne contactaţi prin e-mail.

Director de proiect: Șef lucrări dr. ing. DRAGOMIR Nela

Email: nela.dragomir@usamv.ro 

Telefon: +40726568321

CaPriRo
Analiza variabilității genei proteinei prionice (PRNP) la rase de caprine din România

Încă de la finalul secolului trecut, scrapia a fost o preocupare pentru sănătatea publică, datorită caracterului zoonotic al agenților patogeni ce produc așa numitele encefalopatii spongiforme transmisibile (EST). La rumegătoarele mici se cunoaṣte că exprimarea bolii este asociată cu susceptibilitatea genetică a gazdei, astfel încât controlul scrapiei la ovine se realizează prin selecția reproducătorilor rezistenți genetic. O astfel de strategie se aplică ṣi în România pentru controlul scrapie la oi. Nu suntem însă în același stadiu în controlul scrapiei la capre: lipsesc informațiile științifice cu privire la genotipurile proteinei prionice prezente în populațiile de capre din România – atât al raselor locale cât și a celor importate, conditia irefutabila pentru organizarea programului de împerechere in scopul conservării si reproducerii exclusiv a genotipurilor rezistente. Aportul științific al prezentei propuneri de proiect de cercetare este acela de a identifica ṣi caracteriza genotipurile proteinei prionice (PRNP) prezente la rase de capre crescute în ferme de pe teritoriul României. Aceste date vor fi folosite pentru a caracteriza statusul de susceptibilitate la scrapie a animalelor introduse în studiu. Valoarea științifică adăugată a proiectului rezidă în inputul de informație științifică în premieră națională, referitor la susceptibilitatea la scrapie a raselor de capre rezidente in Romania.

Această lucrare a fost susținută de un grant al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, numărul de proiect CaPriRo, în cadrul IPC 2021-0004 / 13.07.2021.

Titlul proiectului: Analiza variabilității genei proteinei prionice (PRNP) la rase de caprine din România

Acronimul Proiectului: CaPriRo

Codul proiectului: 2021-0004 / 13.07.2021

Numărul contractului: 1263/30.07.2021

Bugetul proiectului: 150.000 lei

Durata proiectului: 16 luni

Perioada: 30.07.2021 – 30.11.2022 (cu posibilitatea de prelungire cu perioada de durabilitate până la 30.11.2023)

Autoritatea contractantă: Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București

Responsabil proiect Șef lucrări Dr. Gurău Maria Rodica

Obiectivul principal al proiectului este identificarea genotipurilor PRNP circulante la rase de capre din România. Aceste date primare vor fi prelucrate statistic pentru a permite selectarea genotipurilor vizate. Folosind rezultatele obiectivului menționat anterior, profilul genetic asociat susceptibilitatii la scrapie a diferitelor rase de capre din Romania, se urmărește elaborarea unui program de împerechere care să crească ponderea caprelor cu genotipuri descrise ca rezistente la scrapie. Acum lipsesc datele despre profilul genetic asociat susceptibilitatii la scrapie a caprelor din România, ceea ce face din acest proiect un pionier național care va aduce date utile despre susceptibilitatea genetică la scrapie a caprelor din România.

Activitățile planificate urmăresc determinarea profilului genetic la diferiti codoni ai genei PRNP asociați cu rezistența sau susceptibilitatea la scrapia clasică a caprelor. Polimorfismul PRNP va fi determinat la 150 exemplare din rasele Carpatică, Alba de Banat și Alpina franceză. Cele trei ferme de capre, de la care se va studia polimorfismul genei PRNP vor fi din sud-estul României.

Obiectivul secundar al propunerii de proiect este determinarea fezabilitatății programelor de reproducere care vizează îmbunătățirea rezistenței la scrapia clasică în populația de capre.

Studiul se va efectua pe probe biologice de sânge sau foliculi piloși de la caprele reproducătoare. Probele biologice colectate vor fi supuse studiului genotipurilor genei proteinei prionice. Toate probele de sânge se vor colecta în tuburi care conțin K3-EDTA și depozitate la -20 °C înainte de extracția ADN.

Directorul de proiect- Șef lucrări Dr. Gurău Maria Rodica- Facultatea de Medicina Veterinara

Membrii în proiect:

  • Doctorand- Negru Elena – Facultatea de Medicina Veterinara
  • Doctorand- Ionescu Teodor – Facultatea de Medicina Veterinara
  • Profesor Universitar Dr. Cornea Petruța – Facultatea de Biotehnologii
  • Cercetător științific III- Udriste Anca Amalia – Centrul de Cercetare pentru Studiul Calității Produselor Agroalimentare – Laboratorului de Fiziologie Vegetală Moleculară
  • Profesor Universitar Dr. Bărăitareanu Stelian – Facultatea de Medicina Veterinara

Figura 1. Electroforegrame ce arată polimorfismul genei proteinei prionice (PRNP) identificată la caprele din Romania folosind BioEdit Sequence Alignment Editor (ver. 7.2.5). (a) Polimorfismul PRNP pe forward la codonii I142M (G C/TA), H154R (TA/G C), R211R (C A/G T), French Alpine (ID GenBank: ON084837); (b) Polimorfismul PRNP pe revers la codonii I142M (G G/A T), H154R (A T/C G), R211R (G T/C A), Alpina Franceza (ID GenBank: ON084837); (c) PRNP polimorfism pe forward la codonul P110S (A C/A C), Carpatina (ID GenBank: ON417730); (d) Polimorfismul PRNP pe reverse la codonul P110S (G G/T T), Carpatina (ID GenBank: ON417730); (e) Polimorfismul PRNP pe forward la codonul Q168Q (C A/C A), Alba de Banat (ID GenBank: ON084819); (f) Polimorfismul PRNP pe revers la codonul Q168Q (T G/TG), Alba de Banat (ID GenBank: ON084819). Culorile (verde: adenina; albastru: citozina; negru: guanina; rosu: timina) au indicat bazele individuale ale secvenței ADN folosind un secvențior automat ABI PRISM 3130 (Applied Biosystems).

Figura este parte integranta din articolul ”Genetic Polymorphism at 15 Codons of the Prion Protein Gene in 156 Goats from Romania”, autori Maria Rodica Gurau, Elena Negru, Teodor Ionescu, Anca Amalia Udriste, Calina Petruta Cornea, si Stelian Baraitareanu, Genes, 2022, 13, 1316. https://doi.org/10.3390/genes13081316, Received: 21 June 2022, Accepted: 21 July 2022, Published: 23 July 2022,

https://www.mdpi.com/2073-4425/13/8/1316

ConAroMeat

Alimentele cu proprietăți benefice organismului uman, au fost și vor fi în atenția specialiștilor, deoarece tot mai mulți consumatori, se informează cu privire la conținutul de aditivi al alimentelor pe care le achiziționează, dorind astfel să facă o selecție a produselor pe care le consumă. În acest context, identificarea unor produse din carne care să nu conțină aditivi, dar care să poată fi conservate pentru perioade lungi de timp, prin utilizarea unor extracte naturale, reprezintă o prioritate a consumatorilor din întreaga lume. Proiectul își propune o abordare interdisciplinară, prin utilizarea unor tehnici de investigații diverse, în vederea obținerii unei imagini complexe asupra problematicii alese pentru cercetare. Originalitatea proiectului constă în aplicarea metodelor de investigație variate (analiză senzorială, examene fizico-chimice, examene biochimice, teste in vitro) pentru obținerea unor produse din carne cu conservabilitate îmbunătățită folosind un extract provenit din surse vegetale autohtone din agricultura ecologică sau convențională. De asemenea, se dorește fabricarea unor prototipuri de produse din carne folosind extractul obținut. După fabricație, produsele din carne vor fi testate prin metode de analiză de laborator în ceea ce privește prospețimea, dar și caracteristicile organoleptice

Titlul proiectului: Obținerea unui aditiv cu potențial antioxidant din surse vegetale autohtone destinat îmbunătățirii conservabilității produselor din carne

Acronimul proiectului: ConAroMeat

Codul proiectului: 2022-0016 / 15.06.2022

Numărul contractului: 1065/15.06.2022

Bugetul proiectului: 78.000 lei

Durata proiectului: 17 luni

Perioada: 15.06.2021 – 15.11.2023 (cu posibilitatea de prelungire cu perioada de durabilitate până la 15.11.2024)

Autoritatea contractantă: Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București

Responsabil proiect Șef lucrări Dr. Ghimpețeanu Oana Mărgărita

Obiectivul principal al proiectului este obținerea unor produse din carne cu conservabilitate ridicată prin înlocuirea aditivilor sintetici și folosirea unui aditiv cu potențial antioxidant din surse vegetale autohtone, din agricultura convențională sau ecologică.

  • Obiectiv 1. Obținerea unui extract cu capacitate antioxidantă din surse vegetale locale din agricultura organică sau convențională
  • Obiectiv 2. Evaluarea capacității extractului obținut de a îmbunătăți perioada de valabilitate a produselor din carne prin aplicarea diferitelor metode de analiză
  • Obiectiv 3. Obținerea de prototipuri de produse din carne cu termen de valabilitate îmbunătățit și posibilitatea de transfer de tehnologie în industria cărnii
  • Obiectiv 4 Evaluarea proprietăților senzoriale ale unor produse din carne tratate cu extract cu capacitate antioxidantă
  • Obiectiv 5. Managementul proiectului şi diseminarea rezultatelor

Directorul de proiect- Șef lucrări Dr. Ghimpețeanu Oana-Mărgărita- Facultatea de Medicină Veterinară

Membrii în proiect:

  • Conf. univ. Dr. Petcu Carmen Daniela – Facultatea de Medicină Veterinară
  • Șef lucrări Dr. Stanca Loredana – Facultatea de Medicină Veterinară
  • Șef lucrări Dr. Iordache Florin – Facultatea de Medicină Veterinară
  • As. univ. Dr. Badea Emanuela – Facultatea de Medicină Veterinară
  • As. univ. Dr. Mihai Diana Oana  – Facultatea de Medicină Veterinară
  • Conf. univ. Dr. Pogurschi Elena – Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere
  • CS III Bujor-Nenița Oana Crina – Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare
  • CS III Ion Violeta Alexandra – Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare
  • CS III Dobrin Aurora – Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare
  • ACS Petre Andrei – Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare
  1. Bază de date cu lucrări științifice care au avut ca subiect folosirea diferiților antioxidanți din surse vegetale in conservarea produselor din carne
  2. Chestionar tip Google forms privind gradul de cunoaștere, atitudini, percepții ale consumatorului cu privire la antioxidanți și consumul acestora prin produse din carne
PlasmaBOV
Elaborarea unei terapii eco-inovative pentru tratarea și profilaxia enteritei neonatale la viței în vederea reducerii consumului de antimicrobiene și asigurării sănătății animale

Utilizarea antibioticelor în cadrul sectorului zootehnic în scop terapeutic sau profilactic joacă un rol semnificativ în sănătatea și bunăstarea animalelor, siguranța și securitatea alimentară și sănătatea publică, fiind una din temele principale ale momentului dezbătute sub auspiciile dezideratului comun ONE HEALTH. O dată cu majorarea cererii pentru produse de origine animală, se estimează că utilizarea antibioticelor la animalele de interes economic va crește cu 67% în următoarele două decenii.

Originalitatea proiectului rezidă din abordarea molecularității imunologice, în scopul stabilirii unor alternative terapeutice sustenabile atât din punct de vedere medical cât și ecologic. Un studiu realizat în SUA a constatat că 33,9% din efectivele de viței de lapte au primit în tratament antimicrobiene, 75% dintre vițeii de lapte cu diaree primind terapie antimicrobiană.

Scopul prezentului proiect de cercetare este de a stabili eficacitatea unor terapii alternative bazate pe administrarea de plasmă hiperimună, respectiv colostru hiperimun vițeilor, în scop profilactic și terapeutic, pentru a demonstra superioritatea tratamentului molecular imunologic în detrimentul antibioterapiei convenționale, sub raport medical și ecologic.

  • Denumire proiect: Elaborarea unei terapii eco-inovative pentru tratarea și profilaxia enteritei neonatale la viței în vederea reducerii consumului de antimicrobiene și asigurării sănătății animale
  • Acronimul proiectului: PlasmaBOV
  • Codul proiectului: 2022-0019 / 16.05.2022
  • Numărul contractului: 1061 / 15.06.2022
  • Bugetul proiectului: 75.000 lei
  • Durata proiectului: 17 luni
  • Perioada: 15.06.2022 – 15.11.2023
  • Autoritatea contractantă: Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară
  • București
  • Responsabil proiect Șef lucrări Dr. Constantin Tiberiu

Obiectivele acestui proiect marchează caracterul interdisciplinar:

  1. Identificarea surselor de colostru și plasmă hiperimună;
  2. Hiperimunizarea subiecților supuși studiului;
  3. Evaluarea statusului imunologic seric și colostral al vacilor donatoare;
  4. Administrarea și testarea colostrului și plasmei hiperimune la viței;
  5.  Managementul proiectului şi diseminarea rezultatelor.

 

Pe baza acestui proiect se dorește reducerea pierderilor cauzate de enteritele neonatale, îmbunătățirea condițiilor de bunăstare a animalelor, precum şi reducerea consumului de antimicrobiene în fermă.

Echipa de cercetare a acestui proiect este altcătuită din 9 membri, fiecare cu aria sa de expertiză care acoperă obiectivele și activitățile specifice subiectului.

Directorul de proiect – Șef lucrări Dr. Tiberiu Constantin, membru al diferitelor asociații de profil, precum:

➢ Membru al Colegiului Medicilor Veterinari din România, Filiala București (2013-prezent)

➢ Membru al Societății Europene pentru Reproducerea Animalelor Domestice (2018-prezent)

➢ Membru al Societății Europene Veterinare pentru Reproducerea Animalelor Mici (2018-prezent)

➢ Membru al Asociației Generale a Medicilor Veterinari din România (2020-prezent)

➢ Membru al Asociației Române de Embriotransfer (2020-prezent)

➢ Membru al Federației Europene de Zootehnie EAAP (2020-prezent)

 

În 2018, a fost recompensat cu Premiul pentru cea mai bună prezentare orală la Secțiunea VI – Noi provocări în domeniul medical veterinar, a IX-a Conferință CASEE, acordată de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinar din București, 2018.

De-a lungul timpului, lucrând în acest domeniu al medicinei veterinare, dr. Constantin a contribuit la îmbunătățirea calității educației în cadrul facultății, prin activitățile cu studenții, activitățile de predare și îndrumarea acestora spre susținerea tezelor de absolvire.

Tot în această perioadă, prin buna colaborare cu colegii din zona academică, a publicat o serie de lucrări științifice indexate ISI sau BDI.

Beneficiar al unei burse ERASMUS + în 2017, la Facultatea de Medicină Veterinară din Perugia, Italia, a avut și ocazia să cunoască oameni noi, noi percepții și protocoale de lucru pe care le-a aplicat la instituția de origine. Un alt beneficiu al acestui stagiu de 4 luni a fost crearea de noi relaţii şi constituirea unei echipe multidisciplinare internaţionale care să aducă valoare în plan ştiinţific și didactic. Astfel, în 2018, a publicat două articole BDI cu această echipă internațională, articole care vizează reproducerea și creșterea rumegătoarelor. Tot în același an a fost admis ca rezident în European Colegiul de Reproducere Animală (ECAR), sub îndrumarea Prof. Dr. Riccadro Zelli – Facultatea de Medicină Veterinară în Perugia.

 

Prof. univ. Dr. Șerban Andreea Iren, specializare: biochimie, biologie moleculară și culturi celulare, experiență de peste 20 de ani (82 de referințe bibliografice, 905 de citări, h-index Google Scholar = 15, h-index Web of Science = 11) – Facultatea de Medicină Veterinară București

Prof. univ. Dr. Bărăităreanu Stelian, arie de expertiză: Boli infecțioase și Medicină preventivă(193 de referințe bibliografice, 201 de citări, Deținător de brevet, h-index Google Scholar = 7, h-index Web of Science = 4) – Facultatea de Medicină Veterinară București

Șef lucr. Dr. ing. Pogurschi Elena, specialist în nutriție animală și în controlul alimentelor (96 de referințe bibliografice, 153 de citări, Deținător de brevet, h-index Google Scholar = 6, h-index Web of Science = 4) – Facultatea de Inginerie și Gestiunea Producțiilor Animaliere

Șef lucr. Dr. Stanca Loredanaarie de expertiză: biochimie, biologie moleculară și culturi celulare (46 de referințe bibliografice, 374 de citări, h-index Google Scholar = 10, h-index Web of Science = 8) – Facultatea de Medicină Veterinară București.

Șef lucr. Dr. Iordache Florinarie de expertiză: biochimie, biologie moleculară și culturi celulare (125 de referințe bibliografice, 1716 de citări, h-index Google Scholar = 21, h-index Web of Science = 16) – Facultatea de Medicină Veterinară București

Asis. Univ. Dr. Drd. Posastiuc Florin Petrișor, cadru didactic și doctorand în cadrul disciplinei Obstetrică-Reproducere. A absolvit ca șef de promoție în anul 2021 Facultatea de Medicină Veterinară din București și a fost beneficiarul unui stagiu de 6 luni la facultatea omonimă din Bolognia, Italia, prin programul ERASMUS, unde a finalizat examenele cu mențiunea „con laude”. – Facultatea de Medicină Veterinară

Drd. Dr. Mihai Robert, doctorand în domeniul Zootehnie, administrator Staţiunea Moara Domnească – Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere

Ing. Dpl. Iordăchescu Mihaela, arie de expertiză: statistică și horticultură (15 referințe bibliografice, 402 citări, membru proiect național) – Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare

FiberBeef

Alimentaţia rafinată şi foarte concentrată, ritmul alert de viaţă, asociate cu sedentarismul au dus la creşterea incidenţei bolilor precum obezitatea, diabetul zaharat, ateroscleroza, bolile cardiovasculare, cancere de colon, ceea ce impune adoptarea unor politici nutriţionale care să stabilească intervențiile preventive specifice și să adopte măsuri proactive pentru combatere. Realizarea de produse alimentare hipocalorice dar care să asigure in acelaşi timp nutrienţii necesari menţinerii sănătăţii poate fi o soluţie în acest sens.

Proiectul îşi propune realizarea de produse din carne tocată cu adaosuri de fibre din surse locale, care să fie bogate în principii nutritive specifice cărnii, respectiv în aminoacizi esenţiali, vitamine din grupul B, substanţe minerale, dar care să aibă indice caloric scăzut.  

Utilizarea diferitelor fibre alimentare este benefică deoarece reduce valoarea energetică a produselor finite, grăbeşte tranzitul intestinal facilitând eliminarea compuşilor de catabolism, influenţează în bine microflora intestinală, scade concentraţia colesterolului şi  lipidelor serice. Mai mult, în funcţie de provenienţă, derivatele vegetale prezintă diferite alte beneficii precum: capacitatea antioxidantă, conţinut ridicat în acizi graşi polinesaturaţi, vitamine, minerale, fitohormoni, substanţe care cresc valoarea nutritivă a produselor în care sunt încorporate.

Studiul urmăreşte evaluarea impactului adaosului de fibre asupra caracteristicilor senzoriale şi fizico-chimice ale produselor finite, stabilităţii în timp, precum şi asupra gradului de acceptare de către consumatori.

Acest proiect este finanţat de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, proiect 1066/15.06.2022, acronim FiberBeef, perioada de implementare 2022-2023.

Titlul proiectului: Obţinerea unui preparat inovativ din carne tocată de vită cu adaos de fibre din surse locale

Acronim: FiberBeef

Tipul proiectului: Competiție internă de proiecte de cercetare a USAMV București

Autoritatea contractantă: USAMV București

Nr. contract: 1066/15.06.2022

Cod proiect: 2022-0006/16.05.2022

Director de proiect: Șef lucrări dr. Ianiţchi Daniela

Durata proiectului: 17 luni

Perioada de derulare: iunie 2022 – noiembrie 2023

Valoarea totală: 150.000 lei

Obiectivul general: Obținerea unui produs inovativ din carne de vită cu adaos de fibre din surse locale şi cu valoare energetică scăzută.

Obiective specifice:

Dezvoltarea unor formule de produse hipocalorice utilizând diferite fibre din surse locale şi în diferite proporţii şi identificarea variantelor optime.

Caracterizarea formulelor realizate sub aspect senzorial, fizico-chimic şi microbiologic.

Testarea acceptabilităţii produselor proiectate.

Creșterea vizibilității rezultatelor cercetării prin diseminare.

Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere

  • Șef lucr. dr IANIȚCHI Daniela – Director de proiect
  • Șef lucr. dr. DRAGOMIR Nela
  • Șef lucr. dr. MAFTEI Marius Laurian
  • Șef lucr. dr. DEFTA Nicoleta
  • Șef lucr. dr. POŞAN Paula
  • Șef lucr. dr. NISTOR Lucica
  • Șef lucr. dr. MALOŞ Gabriel
  • ing. LUNGU Veronica
  • dr. VLAD Iulian

Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare

  • S. III dr. CONSTANTIN Carmen Gabriela
  • S. III dr. DOBRIN Aurora
  • S. II ing. chim. ION Violeta Alexandra

Facultatea de Biotehnologii

  • Șef lucrări dr. DIGUŢĂ Camelia

Obţinerea de produse de carne hipocalorice prin înlocuirea grăsimilor cu fibre şi validarea prin analize specifice, testarea acceptabilităţii de către consumatori şi diseminarea rezultatelor prin articole ISI cu factor de impact, ISI Emerging Sources Citation Index/ ISI Proceedings, comunicări științifice şi workshop-uri.

PROVEG
Dezvoltarea unui produs nou de tip “snack” proteic - vegetal, echilibrat nutrițional

Proiectul de față se aliniază cerințelor actuale ale consumatorilor în ceea ce privește creșterea disponibilității pe piața locală a unor produse sănătoase, minimal procesate, îmbunătățite proteic și nu în ultimul rând echilibrate nutrițional. Obiectivul principal al proiectului este dezvoltarea, obținerea și testarea unui produs de tip snack, sărat, cu un conținut mare de proteine vegetale. Noutatea proiectului derivă, în principal, din compoziția produsului ce constă dintr-un amestec de legume și semințe, ce se dorește a fi folosite integral, reducându-se la minim deșeurile. Acest amestec va fi stabilit în funcție de compoziția acestora pentru a rezulta un produs echilibrat din punct de vedere nutrițional. Dezvoltarea și optimizarea tehnologiei de obținere a produsului constituie un alt criteriu de noutate a proiectului, ceea ce contribuie la dezvoltarea economiei circulare. Produsul rezultat va fi analizat din punct de vedere senzorial și în același timp, utilizând o analiză de tip conjoint, se vor determina  deciziile de cumpărare ale consumatorilor în funcție de compoziție, tehnologia de procesare, proprietățile nutriționale și nu în ultimul rând în funcție de costul final al produsului.

Titlul proiectului: Dezvoltarea unui produs nou de tip “snack” proteic – vegetal, echilibrat nutrițional

Acronim: PROVEG

Tipul proiectului: Proiecte interne/ Competiție Internă

Autoritatea contractanta: USAMV Bucuresti

Nr. Contract: 1063/15.06.2022

Cod proiect: 2022-0004/ 16.05.2022

Director de proiect: Sef lucr. dr. Drăghici Mihaela

Durata proiectului: 17 luni

Perioada de derulare: 1.07.2022 – 30.11.2022

Valoarea totala: 75.000 lei

Obiectiv general: dezvoltarea, obținerea și testarea unui  produs de tip snack – sărat, minimal procesat cu conținut mare de proteine vegetale și echilibrat nutrițional.

Obiectivele specifice derivă din obiectivul general al proiectului și sunt:

  • OS1. Evaluarea preferințelor consumatorului față de produsele de tip snack – sărate cu conținut mare de proteine vegetale;
  • OS2. Dezvoltarea și optimizarea unei tehnologii de obținere a unui produs “tip snack”, sărat cu conținut mare de proteine vegetale, la nivel de laborator;
  • OS3. Studiu conjoint pentru analizarea preferințelor consumatorului față de produsul obținut și sensibilitatea la preț a acestuia;
  • OS4. Creșterea vizibilității prin diseminare și comunicare. 

Echipa de cercetare a proiectului este compusă din:

  • Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
    • Facultatea de Biotehnologii
      • Sef lucr. dr. DRAGHICI Mihaela – Director de proiect
      • Prof. univ. dr. POPA Mona Elena
      • Șef lucr. dr. POPA Elisabeta Elena
      • Șef lucr. dr. GEICU – CRISTEA Mihaela
      • Asist. univ. dr. POPESCU Paul Alexandru
      • Drd. TOADER Alexandru
    • Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare
      • CS dr. ing. chim. ION Violeta Alexandra
      • CS dr. ing. chim. BUJOR Oana
      • CS III dr. biol. DOBRIN Aurora
      • CS ing. bth. CONSTANTIN Carmen
      • ACS drd. ing. MOT Andrei
    • Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere
      • Șef lucr. dr. DRAGOMIR (CARAGEA) Nela

Principalele rezultate așteptate se referă la:

  • stabilirea unei tehnologii de minimă procesare a legumelor ce vor intra in componenta produsului final;
  • obținerea unui produs vegetal, sarat, de tip snack, imbogatit proteic si echilibrat nutritional;
  • diseminarea rezultatelor prin articole ISI Emerging Sources Citation Index/ ISI Proceedings și de popularizare a științei, prin comunicări științifice si o cerere de model de utilitate.
  • realizarea site-ului web al proiectului.

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti

Facultatea de Biotehnologii

Adresa: Bd. Mărăşti nr. 59, Sector 1, Bucureşti, 011464

Director proiect: Sef lucr. dr. DRAGHICI MIHAELA CRISTINA

Telefon: +40 745 985 031

Email: mihaeladraghici38@gmail.com  

2020

Proiecte naționale

2022

2021

2020

Proiecte internaționale

2022

2021

2020

Proiecte FDI

2021

2020

2019

Terți

2022

2021

2020

Centrul de cercetare

Misiunea Centrului nostru este de a deveni lider în furnizarea de soluții pentru cercetarea calității produselor agroalimentare și servicii de interes pentru siguranța alimentară. Ne dorim menținerea unui mediu înconjurător sănătos, capabil să inspire și să dea putere generațiilor viitoare!

Centrul de transfer tehnologic AGROBIOLIFE

Rezultatele cercetării

Rezultatele cercetării reunesc produsele, procesele și procedurile inovative, brevetate sau în curs de brevetare, create și dezvoltate în cadrul programelor de cercetare-dezvoltare ale Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Obiectivul principal al Centrului de Transfer Tehnologic al USAMV București (CTT-AGROBIOLIFE) constă în facilitatea transferului rezultatelor cercetării  obținute în cadrul universității în mediul socio-economic și, în același timp, implicarea activă în identificarea nevoilor existente în comunitate și elaborarea de soluții în vederea rezolvării lor.

Contact

Pentru mai multe detalii nu ezita să ne contactezi
Centrul de Transfer Tehnologic al USAMV București
ctt-agrobiolife@usamv.ro

Jurnale

USAMV editează și publică anual volumele de lucrări științifice ale celor 7 facultăți (Agricultură, Horticultură, Zootehnie, Medicină Veterinară, Îmbunătățiri funciare și Ingineria Mediului, Biotehnologiic, Management și Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală), precum și revista științifică a universității, AgroLife Scientific Journal.

Publicațiile universității sunt indexate în baze de date internaționale precum: Web of Science Core Collection (Emerging Sources Citation Index), Index Copernicus, CABI, Ulrich’s Periodicals Directory, Directory of Open Access Journals (DOAJ), PBN (Polish Scholarly Bibliography),, Scientific Indexing Service, Cite Factor (Academic Scientific Journals), Scipio, OCLC, Research Bible, Google Scholar.

Conferințe și Simpozioane

USAMV Bucureşti
2-4 Iulie 2022
Bucureşti
4-7 Decembrie 2022
Bucureşti
5-9 Septembrie 2023

Oportunități de Finanțare

Fulbright http://www.fulbright.ro/

Humboldt https://www.humboldt-foundation.de/web/home.html

DAAD http://www.daad.ro/

Bursele guvernului francez:
http://www.institutfrancais.ro/Bucuresti/menu_view/F5A65A/BURSE%20ACORDATE%20DE%20GUVERNUL%20FRANCEZ/130

Bursele de Doctorat și Postdoctorat “Eugen Ionescu”:
https://www.auf.org/nouvelles/actualites/bourses-de-recherche-doctorale-postdoctorale-eugen-ionescu-resultats-de-lappel-2018-2019/

Burse pentru studii doctorale sau postdoctorale în rețeaua universitară a Federației Valonia-Bruxelles:
http://www.wbi.be/fr/inwbi#.XXekqigzaHv

 

Alte burse:

The Polish National Agency For Academic Exchange
https://nawa.gov.pl/en/scientists/the-ulam-programme

The Matsumae International Foundation (MIF)
http://www.mif-japan.org/fellowship/announcement/?hl=en

Recunoaștere Națională și Internațională