Platformă pilot integrată pentru sprijinul fermierilor – producătorilor- cooperativelor agricole

Asociația REVINO, în parteneriat cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București prin AGROHUB USAMV, anunță lansarea proiectului RODIM dedicat modernizării sectorului horticol din România, prin integrarea tehnologiilor digitale în producția, procesarea și valorificarea produselor agricole.

Proiectul este Finanțat de Asociația REVINO, cu sponsorizare din partea Carrefour România, si își propune să creeze un ecosistem agroalimentar inteligent, în care tehnologia, datele și cercetarea contribuie la creșterea eficienței, sustenabilității și competitivității producătorilor locali.

Proiectul RODIM-AGROHUB USAMV, un model integrat de agricultură modernă:

  • reprezintă un proiect de pionierat și unul dintre primele ecosisteme integrate din România care conectează digitalizarea agriculturii, procesarea produselor horticole, cercetarea aplicată și dezvoltarea comunitară într-un model scalabil de creștere economică rurală.
  • creează o infrastructură regională de colaborare care conectează fermierii, cercetarea, educația și piața, transformând datele în decizii, producția în valoare adăugată și comunitățile locale în motoare ale dezvoltării durabile.
  • vizează dezvoltarea unui model de agricultură modernă, în care producția, procesarea, educația și cercetarea sunt integrate într-un sistem unitar.
  • contribuie simultan la creșterea valorii adăugate a producției horticole, modernizarea procesului educațional agricol și își propune să stimuleze antreprenoriatul agroalimentar.

va deveni infrastructura de bază pentru o comunitate de minim 100 de fermieri din regiunea Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Sudul Moldovei oferindu-le acces la date agroclimatice, expertiză și instrumente moderne pentru creșterea competitivității și adaptarea la schimbările climatice.

PARTICIPANȚII LA PROIECT

Finanțatorul proiectului, Asociația REVINO prin programul RODIM își propune ca implementarea proiectului să genereze multiple beneficii economice, sociale și educaționale pentru toți factorii implicați în implementarea și dezvoltarea proiectului, astfel vor fi atrași in proiect:

USAMV București
o Coordonator și principal beneficiar
o Principal furnizor de resurse umane: specialisti,cadre didactice si studenți

Stațiunile de cercetare, alte universități
• Fermieri/cooperative agricole din domeniu horticol: struguri de masă, fructe și legume, atestați local

Autorități publice și ONG-uri
Coordonatorul proiectului va organiza un numar de 5 intalniri ale participantilor , pe perioada implementării proiectului in urmatoarele zone:

COMPONENTELE PRINCIPALE ALE PROIECTULUI

1. Platformă pilot de procesare a legumelor, fructelor și strugurilor de masă prin prelucrare, deshidratare si ambalare.
Proiectul include dezvoltarea unei linii tehnologice moderne pilot la Stațiunea Pietroasele, destinată procesării prin deshidratare și prelucrare a fructelor, legumelor și strugurilor de masă precum si ambalarea acestora in vid pentru depozitare si valorificare.

Aceasta va avea ca scop:
• transformarea producției locale în produse cu valoare adăugată ridicată

• reducerea pierderilor de producție

• diversificarea portofoliului de produse agricole

• un model de afacere pentru fermieri

Platforma pilot include un sistem fotovoltaic care va ajuta la reducerea costurilor cu energie electrica necesara productiei, avand beneficii pentru participantii la proiect:
• fermierii vor avea posibilitatea sa utilizeze platforma pentru procesarea productiei proprii.

• cadrele didactice, studentii si cercetatorii au posibilitatea de a stabili bune practici

• antreprenorii se pot inspira si antrena pentru afaceri in domeniu 

2. Dezvoltarea unei platforme digitale pentru prognoze, avertizări, recomandări de specialitate in domeniul agricol și o rețea de monitorizare agroclimatică

Un element central al proiectului îl reprezintă dezvoltarea unei platforme digitale bazate pe date în timp real, susținută de o rețea de monitorizare agroclimatică alcatuita dintr-un numar de minim 10 stații inteligente cu senzori pedologici amplasate in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Sudul Moldovei, interconectate intre ele.

Platforma digitala primeste informatii de la toate statiile meteo pe care cadrele universitare, studentii si institutele de cercetare le proceseaza urmand sa le puna la dispozitie rezultatele fermierilor interesati in beneficiul acestora:

• vor putea lua mai ușor decizii privind irigarea, fertilizarea și tratamentele necesare, în funcție de datele oferite de senzorii de monitorizare.

• va duce la reducerea costurilor de producție și optimizarea resurselor folosite, permițându-le fermierilor să aloce resursele disponibile mai concret si mai putin.

• rezultatul va fi o producție crescută și o mai bună adaptare agricolă la schimbările climatice – avertizări si recomandări agronomice bazate validate. 

Fermierii, universitatile si statiunile de cercetare inscrise in proiect vor putea primi in custodie o astfel de statie, beneficiind de accesul la informatiile furnizate de aceasta, precum si avertizari si recomandari din partea specialistilor in timp real.

3. Programul ’’Sprijin pentru fermieri AgroAcces’’ este conceput și dezvoltat pentru a completa și defini cât mai concret componenta practică prin valoare adaugată.

• Fermierii si cooperativele agricole pot completa si transmite un chestionar de inscriere pe adresa de email rodim.usamv@gmail.com, pentru a putea fi considerati participanti la proiect.

• Consultantii proiectului RODIM vor identifica și analiza nevoile fermierilor și cooperativelor agricole participante la proiect si vor intocmi un raport centralizator cu privire la activitatea acestora: producție, procesare, valorificare și inovare.

• În urma concluziilor raportului centralizator se va realiza un ghid de eligibilitate și proceduri specifice pentru punerea la dispoziție catre participantii la proiect a unor echipamente și resurse în valoarea totală de minim 180.000 euro.

• Vor fi identificate locațiile eligibile aferente zonelor studiate și pertenerii custozi dispuși să participe la program, pentru fi instalate stații de monitorizare.

• Vor fi selectați un numar de 3 fermieri/cooperative agricole ca parteneri comodatari, care vor primii dreptul de utilizarea/ folosință gratuită a unor echipamente si dotari conform nevoilor acestora.

• Calificarea unor fermieri ca specialiști care activează comunitatea pentru a identifica nevoi și a implementa soluții, susținând motivația și participarea activă a factorilor implicați în cooperare. Calificare autorizata obținută: Facilitator de dezvoltare comunitară (cod COR 341204)

Prin programul AgroAcces, fermierii vor beneficia de:
• Informatii cu privire la tehnologii, echipamente si dotari moderne pentru a-i ajute să răspundă provocărilor generate de schimbările climatice și de transformarea agriculturii într-un sector bazat pe date și inovație.

• Echipamente si dotari moderne in regim de comodat sau/si custodie în valoarea totală de minim 180.000 euro

• Acces la un program educational privind creșterea rezilienței comunităților de fermieri și consolidarea capacității de cooperare: motivarea comunitatii spre identificarea de solutii, comunicarea eficienta in comunitate si cu autoritatile publice, rezilienta la schimbare.

• Inscrierea intr-o comunitate online organizata ce va putea permite schimbul de informatii si experiente intre fermieri precum si o comunicare directa cu specialistii in domeniu.

În colaborare cu USAMV, proiectul va include cursuri și activități practice pentru studenții Universității și pentru fermieri, axate pe utilizarea datelor în agricultură, monitorizarea agroclimatică și procesarea produselor horticole.
Prin integrarea tehnologiei, educației și producției agricole, proiectul își propune să sprijine fermierii afectați de schimbările climatice, să crească competitivitatea producătorilor locali, să sprijine utilizarea sustenabilă a resurselor, să contribuie la siguranța alimentară și să accelereze adopția instrumentelor digitale în agricultura din țară.

Proiectul va include și formarea unei rețele de Facilitatori ai Dezvoltării Comunitare, persoane care vor avea rolul de a mobiliza actorii locali, de a identifica oportunități de dezvoltare și de a susține cooperarea între fermieri, instituții și comunități.
„Prin AGROHUB USAMV ne-am propus să construim mai mult decât un proiect de sprijin pentru fermieri. Construim un ecosistem în care tehnologia, cercetarea și colaborarea contribuie la creșterea valorii adăugate a producției horticole și la dezvoltarea unor comunități rurale mai reziliente și mai competitive.”, Alina Iancu, presedinte, Asociația REVINO.

„AGROHUB USAMV demonstrează că universitatea modernă are un rol esențial în transferul de cunoaștere și inovare către societate. Prin acest proiect, USAMV București pune la aceeași masă cercetarea, tehnologia și nevoile reale ale fermierilor, contribuind la construirea unei noi infrastructuri pentru agricultura inteligentă din România.” Prof. univ. dr. Răzvan Ionuț Teodorescu, Prorector Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Proiectul și investițiile aferente acestuia se vor derula până la sfârșitul anului 2026, urmând ca activitățile educaționale și funcționale să fie continuate de universitate împreună cu fermierii. Prin integrarea tehnologiei, procesării și dezvoltării comunitare într-un singur ecosistem, AGROHUB USAMV are potențialul de a deveni un model național de agricultură inteligentă și dezvoltare rurală sustenabilă.


Telefon:0374.040.555
Email: rodim.usamv@gmail.com