Inovația alimentară, în prim-plan la USAMV București

Pe 11 martie 2026, studenții pasionați de creativitate și tehnologie alimentară își vor prezenta ideile în cadrul celei de-a treia ediții a Concursului studențesc „Modalități de inovare a produselor alimentare”. Evenimentul organizat de Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere, se va desfășura în intervalul orar 10:00–14:30, în Aula Magna „Petre S. Aurelian”, situată la parter, reunind studenți, cadre didactice și specialiști din domeniul industriei alimentare.

Competiția își propune să încurajeze spiritul inovator al studenților și să evidențieze potențialul lor de a dezvolta produse alimentare noi, adaptate cerințelor actuale ale pieței și consumatorilor.

Evenimentul va avea două componente principale. Prima parte constă în prezentarea în plen a propunerilor, în cadrul căreia vor fi descrise 11 produse inovative, realizate de echipele participante. Această sesiune va avea loc în Aula Magna „Petre S. Aurelian”, oferind studenților ocazia de a explica procesul de concepere, dezvoltare și testare a produselor create.

A doua componentă a concursului o reprezintă degustare produselor invoative, astfel, participanții și invitații vor putea descoperi gustul și originalitatea creațiilor prezentate, într-o experiență interactivă care îmbină știința alimentară cu creativitatea gastronomică.

Evaluarea proiectelor va fi realizată de un juriu format din cinci membri externi, specialiști în domeniu și reprezentanți ai producătorilor din industria alimentară și sectorul HoReCa, care vor analiza atât conceptul produselor, cât și potențialul lor de implementare pe piață.  

Mulțumim membrilor juriului format din:

  • Erika Manuela GĂLBINAȘU – Pastry Chef Instructor (Trainer);
  • Ruxandra CIOBANU, Marketing Manager SCANDIA FOOD;
  • Mihnea Ionuț BADEA Chef – absolvent al cursului complet de formare profesională de la Institute Culinaire Disciples Escoffier;
  • Natalia CRISTAL – General Manager Terrabisco, distribuitor produse Long Life;
  • Oana MIHALAŞCU – Director Centrul pentru Consiliere și Orientare în Carieră – USAMV Bucureşti

În cadrul concursului vor participa 31 de studenți, proveniți din toți anii de studii și din diverse specializări, care au lucrat sub îndrumarea a 11 cadre didactice dedicate. Aceștia i-au coordonat pe parcursul întregului proces de dezvoltare și inovare a produselor, contribuind la transformarea ideilor în prototipuri concrete.

O noutate a ediției din acest an este acordarea unui premiu special – Diploma pentru „Cel mai popular produs”. Câștigătorul va fi desemnat chiar de publicul participant, care va avea ocazia să voteze produsul preferat după sesiunea de degustare.

Prin această inițiativă, organizatorii urmăresc să creeze un cadru în care studenții să își poată valorifica ideile și să interacționeze cu profesioniști din industrie, contribuind la dezvoltarea unei noi generații de specialiști în domeniul alimentației și inovării tehnologice.

Vezi aici programul complet aici

24-27 martie 2026 – Erasmus Open Doors USAMV București

În perioada 24-27 martie 2026, vă invităm la evenimentul 𝗘𝗿𝗮𝘀𝗺𝘂𝘀 𝗢𝗽𝗲𝗻 𝗗𝗼𝗼𝗿𝘀 𝟮𝟬𝟮𝟲, dedicat promovării oportunităților de mobilitate internațională oferite prin programul Erasmus+.Sub mesajul „𝘈𝘪𝘤𝘪 𝘪̂𝘯𝘤𝘦𝘱𝘦 𝘱𝘰𝘷𝘦𝘴𝘵𝘦𝘢 𝘵𝘢”, evenimentul își