Tehnologia satelitară în sprijinul agriculturii: Proiectul AgroCliN a marcat succesul ediției a III-a a Școlii Internaționale de Primăvară la FIFIM-USAMV București

Cea de-a treia ediție a Școlii Internaționale de Primăvară Advanced Remote Sensing – Focus on Agriculture s-a finalizat astăzi la USAMV București. Timp de o săptămână, 30 de cercetători, studenți și specialiști din România și din străinătate au participat la un program intensiv de învățare și colaborare, care a acoperit spectrul complet al agriculturii de precizie: de la monitorizarea prin satelit și senzori wireless, până la modelarea riscurilor climatice și utilizarea Big Data.

Evenimentul a fost găzduit de Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului din cadrul USAMV București și s-a desfășurat sub egida Proiectului Centru de Excelență AgroCliN –coordonat de Rectorul USAMV București, prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu.  Proiectul vizează transformarea agriculturii prin practici avansate care să conducă la sustenabilitate și reziliență climatică.

Un debut sub semnul excelenței

Evenimentul a fost deschis oficial de  prof. univ. dr. Razvan Teodorescu, Prorector, alături de echipa managerială a facultății, reprezentată prin conf. univ. dr. Augustina Tronac, Decan și prof. univ. dr. Alina Ortan, Prodecan.

Dimensiunea internatională, schimbul de bune practici și transferul de cunoștințe au fost asigurate prin prezența unor invitați internaționalali și parteneri strategici, precum: Dr. Deodato Tapete (Agenția Spațială Italiană), Dr. Camelia Kantor și Dr. Mihail Kantor (Universitatea de Stat din Pennsylvania), Dr. Anca Anghelea (Agenția Spațială Europeană), Dafina Jeaca (fondator OGOR), Andi Lazăr și Adrian Moldovan (TERRASIGNA), Dr. Daniela Faur, Dr. Dragoș Săcăleanu și Dr. Teodor Costăchioiu (Universitatea Politehnica din București), Dr. Diana Dogaru (Institutul de Geografie al Academiei Române).

Viziunea AgroCliN, în centrul activităților academice

Alături de  contribuția tuturor invitaților, programul a oferit un mix inovator de sesiuni teoretice și aplicative fundamentate și  pe alocuțiunile experților cheie ai Proiectului AgroCliN: Dr. Cristian Moise, Prof. Dr. Liliana Bădulescu, Prof. Dr. Beatrice Iacomi și Conf. Dr. Ovidiu Jerca.

Componenta practică a fost esențială, incluzând vizite tehnice la Centrul de Cercetare pentru Studiul Calității Produselor Agroalimentare, la sera universtății, în Parcul Dendrologic și Grădina Botanică a universității, precum și o excursie de teren la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație „Pietroasa” (din județul Buzău).

Cursurile s-au încheiat cu o competiție studențească și o ceremonie de închidere care a validat competențele dobândite de participanți.

Evenimentul a fost coordonat de conf. univ. dr. Iulia Dana, cu sprijinul Decanului facultății conf. univ. dr.Augustina Tronac și al unei echipe dedicate: asist. Drd. Cristina Mihalache, lector dr. Marinela Gheorghe și lector dr. Bogdan Erghelegiu.

O ediție cu impact asupra comunității academice

Prin îmbinarea sesiunilor teoretice și practice cu aplicațiile din teren, ediția din 2026 a consolidat statutul USAMV București de hub internațional de excelentă în cercetarea dedicată teledetecției aplicate în agricultură.

Mulțumiri

Organizatorii FIFIM-USAMV București mulțumesc tuturor celor care au contribuit la succesul programului!

BioFest2026 – Home & Garden – 23-25 aprilie 2026

BIOFEST 2026: De la inteligență artificială la „farfuria viitorului”, cum răspundem noilor provocări alimentare și de mediu? Tehnologie, sustenabilitate și soluții reale pentru o lume în schimbare, în campusul POLITEHNICII