ADER 1.4.4

Titlul proiectului: ADER 1.4.4 / 19.09.2019 – Identificarea, evaluarea, testarea, dezvoltarea și validarea metodelor de analiză a nutrienților și contaminanților din inputurile utilizabile în agricultura ecologică

RO

În România, dezvoltarea de culturi în sistem ecologic a cunoscut în ultimii ani o evoluție ascendentă ca urmare a tendinţei din ce în ce mai mare a consumului de alimente sănătoase. Respectarea reglementărilor comunitare reprezintă o cerință atât pentru fermieri cât și pentru producătorii de inputuri.

Pentru evaluarea conformității inputurilor utilizate în agricultura ecologică este necesar ca laboratoarele care execută astfel de analize să cunoască foarte bine nu numai tehnica de analiză specifică, dar să poată adapta metodele de lucru la matricele foarte complexe și variate de natura organică cu/fără substanțe minerale premise și nu în ultimul rând să dețină cunostiințe și în domeniul producției și formulării de fertilizant.

Deși Anexa 1 din Regulamentul (CE) 889/2008 cuprinde ingrășămintele și amendamentele pentru sol autorizate a fi folosite ca inputuri în agricultura ecologică, nu există metode de lucru standardizate specificate în regulament pentru analiza acestora, cu excepția acelor inputuri ce se regăsesc și în Regulamentul CE 2003/2003.

Proiectul propune spre rezolvare situația actuală privind lipsa unei metodologii de identificare, evaluare, testare, dezvoltare și validare de metode de analiză a nutrienților și contaminanților din inputurile utilizabile în agricultura ecologică prin utilizarea unor metode de detecție sensibile, bazate pe tehnici de ultimă generație, comparabile cu cele din laboratoarele de referință europene.

Proiectul reprezintă o noutate pentru România prin faptul că este pentru prima dată când un consorțiu format dintr-o universitate, 2 institute naționale de cercetare-dezvolare și 3 stațiuni de cercetare-dezvolare din domeniul agricol, își propune realizarea unui ghid de bune practici privind evaluarea, testarea, dezvoltarea și validarea metodelor de analiză a nutrienților și contaminanților și elaborarea unei proceduri de certificare/atestare a inputurilor utilizabile în agricultura ecologică, astfel încât să existe o abordare unitară și o trasabilitate în evaluarea acestora.

„Acest proiect este finanţat prin Panul sectorial pentru cercetare-dezvoltare din domeniul agricol și de dezvoltare rurală al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rural, pe anii 2019-2022, „Agricultură şi Dezvoltare Rurală – ADER 2022”

Titlu proiect: Identificarea, evaluarea, testarea, dezvoltarea și validarea metodelor de analiză a nutrienților și contaminanților din inputurile utilizabile în agricultura ecologică

Tip proiect: ADER 2022, sectorial MADR 2019-2022

Cod proiect: ADER 1.4.4

Număr contract: 144/19.09.2019

Valoare proiect: 1.300.000 lei

Durata proiect: 36 luni

Perioada de derulare: 19.09.2019 – 15.09.2022

Autoritatea contractantă: Ministerul Agriculturii Și Dezvoltării Rurale (MADR)

Contractor: Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti

Director de proiect: Conf.univ.dr. Roxana Maria MADJAR

O1. Dezvoltarea de metode de analiză a nutrienților (macro și microelemente prin ICP-MS, oligoelemente prin ICP-OES, analiza elementală C,N,S și analiza elementală AAS) și a contaminanților din inputurile utilizabile în agricultura ecologică (analiza metalelor grele utilizând ICP-MS, analiza reziduurilor de pesticide, a dioxinelor și furanilor utilizând HPLC-UV/GC-MS);

O2. Dezvoltarea unei metode de eșantionare a probelor pentru analiza nutrienților/contaminanților din inputurile utilizabile în agricultura ecologică;

O3. Validarea metodelor de analiză dezvoltate pentru analiza nutrienților și contaminanților din inputurile utilizabile în agricultura ecologică;

O4. Testarea eficacității unor inputuri specifice pentru agricultura ecologică;

O5. Elaborarea unui ghid de bune practici privind evaluarea, testarea, dezvoltarea și validarea metodelor de analiză a nutrienților și contaminanților.

Coordonator: Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București – USAMV București, Director proiect Conf. dr. MADJAR Roxana Maria

Partener 1: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului – ICPA Bucuresti, Responsabil proiect CS I dr. Chim. CIOROIANU Traian Mihai

Partener 2: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești-Mărăcineni – ICDP Pitești, Responsabil proiect ACS chim. drd. CIUCU Mihaela

Partener 3: Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău – SCDL Bacău, Responsabil proiect CS I Dr. ing. BREZEANU Petre Marian

Partener 4: Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Pitești, Argeș – SCDA Pitești. Responsabil proiect CSI Dr. ing. IONESCU Nicolaie

Partener 5: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie – ICECHIM București, Responsabil proiect CS chim. drd. CAPRĂ Luiza

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

  • Conf. dr. Madjar Roxana Maria –Director de proiect
  • Prof. dr. Bădulescu Liliana – Coordonare activități parteneri
  • Nistor Ștefania – Responsabil economic
  • Prof. dr. Mihalache Mircea
  • Prof. dr.Stănică Florin
  • Conf. dr.Asănică Adrian
  • Conf. dr.Ilie Leonard
  • Conf. dr. Lagunovschi-Luchian Viorica
  • Șef lucr. dr. Luță Gabriela
  • Șef lucr. dr. Scăețeanu Gina
  • CS dr. chim. Bujor Neniță Oana
  • CS III dr. ing.Ciceoi Roxana
  • CS III dr. ing.Constantin Carmen Gabriela
  • CS III dr. Dobrin Aurora
  • CS III dr. ing.Stan Andreea
  • CS dr. Velcea Diana Andreea
  • CS dr. ing. Butcaru Ana Cornelia
  • ACS dr. ing. chim. Ion Violeta Alexandra
  • ACS drd. ing. Zugravu Maria Mihaela
  • Ing. drd. Moț Andrei
  • Ing. drd. Mihalașcu Costel
  • Ing. Radu Mădălin
  • Tehn. Badea Ecaterina
  • Munc. Velicu Ionela

Etapa 1: Studiu asupra reglementărilor în vigoare cu privire la descrierea și compoziția inputurilor utilizate în agricultura ecologică

Etapa 2:

  • Model experimental privind dezvoltarea metodelor de analiză a nutrienților și contaminanților din inputurile utilizabile în agricultura ecologică.
  • Testarea eficacității inputurilor.

 

Etapa 3:

  • Proceduri de validare preliminară a metodelor identificate pentru analiza nutrienților și contaminanților din inputurile utilizabile în agricultura ecologică.
  • Testarea eficacității inputurilor.

 

Etapa 4:

  • Validarea metodelor identificate pentru analiza nutrienților și contaminanților din inputurile utilizabile în agricultura ecologică.
  • Testarea eficacității unor inputuri specifice pentru agricultura ecologică.

FAZA I

Perioadă raportare: 19.09.2019-31.10.2019

Studiu asupra reglementărilor în vigoare cu privire la descrierea și compoziția inputurilor utilizate în agricultura ecologică

PREZENTARE PROIECT

 

FAZA II

Perioadă raportare: 01.11.2019-31.10.2020

Model experimental privind dezvoltarea metodelor de analiză a nutrienților și contaminanților din inputurile utilizabile în agricultura ecologică; Testarea eficacității inputurilor

REZULTATE REALIZATE

 

FAZA III

Perioadă raportare: 01.11.2020-31.10.2021

Proceduri de validare preliminară a metodelor identificate pentru analiza nutrienților și contaminanților din inputurile utilizabile în agricultura ecologică. Testarea eficacității inputurilor

REZULTATE REALIZATE

 

FAZA IV

Perioadă raportare: 01.11.2021-15.09.2022

Validarea metodelor identificate pentru analiza nutrienților și contaminanților din inputurile utilizabile în agricultura ecologică. Testarea eficacității unor inputuri specifice pentru agricultura ecologică

REZULTATE REALIZATE

 

GHID DE BUNE PRACTICI PRIVIND METODELE DE ANALIZĂ A NUTRIENȚILOR ȘI CONTAMINANȚILOR DIN INPUTURI UTILIZATE ÎN AGRICULTURA ECOLOGICĂ”. Editura Editura Ex Terra Aurum, 2022.

The 17th ANNUAL MEETING „DURABLE AGRICULTURE –AGRICULTURE OF THE FUTURE Craiova, 18 noiembrie 2021
USE OF PROTEIN HYDROLYSATES IN ORGANIC AGRICULTURE

 

Scientific Papers. Series A. Agronomy, Vol. LXV, Issue 1, 396-401,ISSN 2285-5785
EFFECT OF FOLIAR FERTILIZATION ON THE QUALITY PARAMETERS OF WHEAT AND MAIZE CROPS

 

The International Conference “Agriculture for Life, Life for Agriculture”, June 2-4, 2022, Bucharest, Romania
EFFECTIVENESS TESTING OF DIFFERENT ORGANIC FERTILIZERS ON CROP YIELDS UNDER CLIMATIC CONDITIONS OF ARGES COUNTY

 

VALIDATION PROCEDURE FOR TOTAL SULPHUR DETERMINATION IN COMPLEX FERTILIZER MATRICES USED IN ORGANIC FARMING

 

DYNAMIC PREGL-DUMAS TECHNIQUE APPLIED IN NITROGEN DETERMINATION FROM INPUTS USED IN ORGANIC AGRICULTURE

 

ESTIMATION OF MEASUREMENT UNCERTAINTY FOR POTASSIUM IN ORGANO-MINERAL FERTILIZERS

 

NEW SOYBEAN VARIETIES VARIABILITY BY PLANTS MORPHOLOGY FROM ECOLOGICAL WHITE LUVIC SOIL CONDITIONS

 

EFFECTS OF ORGANIC INPUTS APPLICATION ON YIELD AND QUALITATIVE PARAMETERS OF TOMATOES AND PEPPERS

 

25th INTERNATIONAL SYMPOSIUM “THE ENVIRONMENT AND THE INDUSTRY”, E-SIMI, 29th Septembrie 2022
A SUMMARY OF PROCEDURES USED IN PHOSPHORUS DETERMINATION FROM ORGANIC INPUTS

 

International Anatolian Grape Conference, Besni, Adiyaman Province, Turkey, March 9-10, 2022
SOME ASPECTS REGARDING INPUTS USED IN ORGANIC VITICULTURE

 

7th INTERNATIONAL ZEUGMA CONFERENCE ON SCIENTIFIC RESEARCHES, January 21-23, 2022 Gaziantep, Turkey
AN OVERVIEW OF PROCEDURES USED FOR TOC ASSESSMENT FROM ORGANIC INPUTS

 

PROIECTUL ADER 1.4.4 OFERĂ SOLUȚII INOVATIVE DE IDENTIFICARE ȘI ANALIZĂ A NUTRIENȚILOR ȘI CONTAMINANȚILOR DIN INPUTURILE UTILIZABILE ÎN AGRICULTURA ECOLOGICĂ

 

COMPOSTAREA DEȘEURILOR ORGANICE – PROVOCĂRI ȘI OPORTUNITĂȚI

 

CE ÎNGRĂȘĂMINTE FOLOSIM ÎN AGRICULTURA ECOLOGICĂ ȘI CUM ȘTIM CE APORT DE MACRO ȘI MICROELEMENTE ADUC ÎN CULTURA PLANTELOR?

 

Târgul International BIOFACH / VIVANESS 2022 Summer Edition

 

Salonul Inovării și Cercetării UGAL INVENT, 10-12 Noiembrie 2021

 

IInd International Exhibition InventCor, 16-18 Decembrie 2021 – Deva, Romania

 

International Exhibition of Inventions INVENTICA, 26th Edition, 22-24 June 2022

 


Scientific Papers. Series A. Agronomy, Vol. LXIV, Issue 1, ISSN 2285-5785, 712-717.
CORRELATION BETWEEN SOME FOLIAR FERTILIZERS USED IN ORGANIC AGRICULTURE AND NITROGEN UPTAKE IN DIFFERENT CROPS AND GROWTH STAGES.

 

24th INTERNATIONAL SYMPOSIUM “THE ENVIRONMENT AND THE INDUSTRY”, E-SIMI.
AN OVERVIEW OF METHODS USED FOR QUANTIFICATION OF HEAVY METAL CONTENTS IN VEGETAL SAMPLES.

 

ISPEC 7th INTERNATIONAL CONFERENCE ON AGRICULTURE, ANIMAL SCIENCES and RURAL DEVELOPMENT, 18-19 September 2021, Mus Alparslan University, Mus, Turkey.
CORRELATION BETWEEN CHEMICAL PARAMETERS OF APPLE FRUITS AND POSTHARVEST QUALITY PRESERVATION DURING STORAGE.

 

Salonul de Invenții și Inovații “TRAIAN VUIA” 2021 Ediția a 7-a, 06-08 octombrie– Timișoara, România.

 

Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii PRO INVENT, ediția a XIX-a, 20-22 octombrie 2021 Cluj –Napoca.

 

Journal of Agroalimentary Processes and Technologies, 26(4): 357-362, Timișoara
RESEARCH ON THE BIOCHEMICAL QUALITY OF FRUITS ON SOME HIGHBUSH BLUEBERRY CULTIVARS
www.usab-tm.ro/utilizatori/universitate/file/cercetare/2020/simp-stud/fia/P10_Ciucu%20(Paraschiv)%20Mihaela.pdf
https://www.journal-of-agroalimentary.ro/admin/articole/81699L55_Mihaela_Ciucu_2020_26(4)_357-362.pdf

 

POT FI CONTAMINATE PRODUSELE ECOLOGICE PRIN APLICAREA INPUTURILOR CU MATRICE COMPLEXĂ?

 

OMOLOGAREA INPUTURILOR DESTINATE AGRICULTURII ECOLOGICE – O PROVOCARE PENTRU ROMÂNIA?

 

EFECTELE NUTRIENȚILOR DIN INPUTURILE ECOLOGICE ȘI CONVENȚIONALE ÎN SISTEMUL SOL-PLANTĂ-OM


Participarea la târgul international BIOFACH / VIVANESS 2021 eSPECIAL, organizat de Nürnberg Messe GmbH Messezentrum, 90471 Nürnberg, Germania, în perioada 17.02.2021 – 19.02.2021

 

Advances in Food Chemistry Conference, AdFoodChem 2021, 15-17th April 2021

Assessment the impact of the analytical methods for pesticide residues quantification in organic products control improvement

 

Advances in Food Chemistry Conference, AdFoodChem 2021, 15-17th April 2021

Analytical methods suitable for authentication of organic products

 

International Conference “Agriculture for Life, Life for Agriculture” June 3-5, 2021, Bucharest, Romania

Comparative performances of organic fertilizers on different crops in climatic conditions of Argeș County

 

International Conference “Agriculture for Life, Life for Agriculture” June 3-5, 2021, Bucharest, Romania

Correlation between some foliar fertilizers used in organic agriculture and nitrogen uptake in different crops and growth stages

 

International Conference “Agriculture for Life, Life for Agriculture” June 3-5, 2021, Bucharest, Romania

Identification and quantification of herbicide contaminants from inputs used for organic agriculture

 

Participarea la European Organic Congress 2021 – 16-18 June, online, live from Lisbon
https://europeanorganiccongress.bio/
https://hopin.com/events/european-organic-congress-2021


Rev. Chim., 71(4), 2020, 119-127. https://doi.org/10.37358/RC.20.4.8050
Impacts of Using Mineral Fertilization Combined with Sewage Sludge in the Amendment of Luvisol on Oat Crop I.

 

Rev. Chim., 71(5), 2020, 363-372. https://doi.org/10.37358/RC.20.5.8146
Using Mineral Fertilization Combined with Sewage Sludge in the Amendment of Luvisol on Oat Crop. II.

 

The International Conference “Agriculture for Life, Life for Agriculture”, June 4-6, 2020, Bucharest, Romania

 

Scientific Papers. Series A. Agronomy, Vol. LXIII, No. 1, 696-702.
New approaches for analysis methods of the inputs used in ecological agriculture

 

3rd International Conference on Sustainable Development, 08 –09 October 2020, Timisoara Section “HORTICULTURE & FORESTRY”
Nitrogen isotopic signature – a valuable marker for organic production

 

3rd International Conference on Sustainable Development, 08 –09 October 2020, Timisoara Section “TRENDS IN EUROPEAN AGRICULTURE DEVELOPMENT”
Methods used for heavy metal determination in agricultural inputs

 

Revista Lumea Satului Anul XI • Nr. 20 (260) • 16-31 octombrie 2020
Evaluarea inputurilor utilizate în agricultura ecologică, o preocupare a cercetătorilor din România

 

Multidisciplinary Conference on Sustainable Development, 8th-9th october 2020 Timisoara Section “HORTICULTURE & FORESTRY”
Evaluation of the biochemical content of fruits on some plum genotypes


INDAGRA 2019, 30 octombrie, Conferinta USAMV Bucuresti, “CERCETAREA UNIVERSITARĂ – SUPORT AL AGRICULTURII ECOLOGICE”

Pentru orice detalii legate de proiect vă rugăm să ne contactaţi prin e-mail sau telefon.

Director de proiect: Prof. univ. dr. Ioan CUSTURĂ

Email: johncustura2000@yahoo.com

Telefon: +40723.267.405

Responsabil de proiect: CS II dr. ing. Anca GHEORGHE

Email: anca.gheorghe@ibna.ro

Telefon: +40723.044.900