REZUMAT
Politica Agricola Comună, la ora actuală, este orientată către o serie de aspecte stringente, precum schimbările climatice, siguranță alimentară, gestionarea durabilă a resurselor naturale și susținerea zonelor rurale, în vederea menținerii vitalității economiei acestora și conservării mediului. Toate aceste aspecte reprezintă o mare provocare pentru fermieri, care trebuie să țină cont de noile abordări. Planul Național Strategic al României pentru perioada 2023-2027 include, la secțiunea plăți directe, eco-schema „Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil”, subvenție pe care o pot accesa fermierii care dețin exploatații agricole cu minim 10 ha teren arabil, și care, pentru accesare, au anumite ondiționalități.
În scopul determinării indicatorilor tehnico-economici și economico-financiari ce pot suporta modificări prin aplicarea eco-schemei „Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil”, proiectul își propune găsirea unor soluții tehnologice inovative în exploatațiile agricole de diferite dimensiuni (sub 100 ha, între 500-1000 ha și peste 2.000 ha), în vederea diminuării impactului aplicării eco-schemei „Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil”asupra cheltuielilor, veniturilor și rentabilității acestora.
Acest proiect este finanţat de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, perioada de implementare fiind 2022-2023.
DATE GENERALE
Titlul proiectului: Impactul tehnico-economic al eco-schemei pentru teren arabil asupra exploatațiilor agricole vegetale de diferite dimensiuni
Acronim: ExEcoSchem
Tipul proiectului: Proiecte interne/ Competiție Internă
Autoritatea contractanta: USAMV București
Cofinnțatori:
- Asociația Prroducătorilor de Porumb din România (APPR)
- Federația Națională a Producătorilor din Agricultură, Industrie Alimentară și Servicii Conexe din România (PRO AGRO)
Nr. contract: 1062/15.06.2022
Cod proiect: -
Director de proiect: S.l. dr. Stoicea Paula
Durata proiectului: 18 luni
Perioada de derulare: 15.06.2022- 25.11.2023
Valoarea totală: 75.000 lei
OBIECTIVE
Obiectivul principal (OP) Identificarea unor soluții tehnologice inovative în exploatațiile agricole de diferite dimensiuni în vederea diminuării impactului aplicării eco-schemei „Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil”asupra cheltuielilor, veniturilor și rentabilității acestora.
Obiectivele secundare (OS):
- OS 1 Stabilirea unui Diagostic economico-financiar (perioada 2019-2021) și a unui Diagnostic tehnico-economic (2021-2022) aferent exploatațiilor agricole vegetale de diferite dimensiuni luate în studiu, precum și stabilirea eficienței economice a culturilor existente în exploatare în cadrul acestor societăți agricole;
- OS 2 Stabilirea, pe baza unor simulări, a unor Fișe tehnologice optime în acord cu cerințele aplicării eco-schemei „Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil” și a unui Plan de cultură optim pentru exploatațiile agricole vegetale de diferite dimensiuni luate în studiu.
ECHIPA DE CERCETARE
Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală
- S.L.dr. STOICEA PAULA – Director de proiect
- Prof. univ.dr. STOIAN ELENA
- Prof. univ. dr. Toma Elena (Diaconu)
- Conf.univ. dr. Micu Marius Mihai
- Șef lucr. dr. Iorga Adina Magdalena
- Șef lucr. dr. Dobre Carina
- Șef lucr. dr. Bălan Aurelia
- Șef lucr. dr. Chiurciu Irina Adriana
- Șef lucr. dr. Soare Elena
- Doctorand: Vasiliu Mihnea-Iulian
- Masterand Firățoiu Andreea
- Studenți: Nicolae Nicoleta, Budileanu Andra, Ignat Ramona
Facultatea de Agricultură
- Prof.univ.dr. Gidea Mihai
- Șef lucr. dr. Bășă Adrian
Centrul de cercetare pentru studiul calității produseloagroalimentare
Stațiunea Didactică Belciugatele/ Ferma Moara Domnească:
- Director Mihalașcu Costin
- Doctorand Radu Mădălin
REZULTATE
- Concluzii finale: Studiul realizat în cadrul acestui proiect a evidențiat că efectul de reducere a inegalității subvențiilor a depins, în cazul fermelor luate în studiu, de rotația culturilor și de evoluția veniturilor din producția agricolă; influența subvențiilor asupra inegalității la nivelul fermei a fost foarte scăzută iar dependența de plățile directe ar fi putut fi depășită printr-o bună selecție și gestionare a culturilor. Fermierii, indiferent de mărime, nu ar fi putut supraviețui fără subvenții, mai ales în anii cu condiții dificile, constatarea fiind că impactul subvențiilor a fost mai mare pentru versiunile cu cel mai scăzut nivel de venit. Analiza efectuată la nivelul exploatațiilor agricole vegetale de diferite dimensiuni a fost o analiză microeconomică, previzională, iar rezultatele obținute constituie o baza privind acordarea acestor tipuri de subvenții pornind de la impactul pe care această măsura le are asupra veniturilor fermelor din România.
- Rezultatul proiectului a fost stabilit pe baza unor rezultate intermediare, după cum urmeză:
- Diagnosticul tehnico-economic și economico-financiar al exploatațiilor de diferite dimesiuni luate în studiu;
- Planul optim de cultură și Fișele tehnologice optime în acord cu eco-schema PD-04 “Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil”
- Randamentul și profitabilitatea culturilor existente în asolamentele celor trei exploatații agricole vegetale dimensionate diferit;
- Impactul eco-schemei PD-04 “Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil” asupra inegalității veniturilor prn descompunerea
- Diseminarea rezultatului proiectului s-a realizat prin următoarele publicații:
- Broșură Stoicea Paula, Dusa Mirela, Toma Elena, Implementarea politicilor de mediu în ferme din România, Editura Printec, 2023, ISBN 978-606- 9643-60-0;
- Stoicea, P.; Basa, A.G.; Stoian, E.; Toma, E.; Micu, M.M.; Gidea, M.; Dobre, C.A.; Iorga, A.M.; Chiurciu, I.A, .Crop Rotation Practiced by Romanian Crop Farms before the Introduction of the “Environmentally Beneficial Practices Applicable to Arable Land” Eco-Scheme, Agronomy, 2023, 13 , 2086, MDPI, 3,7, 8.08.2023, https://doi.org/10.3390/agronomy13082086.
- Toma, E.; Stoicea, P.; Dobre, C.; Iorga, A., The Effect of Eco-Scheme Support on Romanian Farms—A Gini Index Decomposition by Income Source at Farm Level, Agriculture 2023, 13, 1656, MDPI, 3,6, 22.08.2023, https://doi.org/10.3390/agriculture13091656.
- Paula, S.; Constanța, T.V.; Elena, S.; Mihai, M.M.; Elena, S.; Ciprian, M.D., Subsidies’ Impacts on Technical–Economic Indicators in Large Crop Farms, Agriculture 2023, 13(9), 1712, MDPI, 3,6, 30.08.2023, https://doi.org/10.3390/agriculture13091712.
- Paula STOICEA, Elena TOMA, Adina Magdalena IORGA, Carina DOBRE, Ramona Iuliana IGNAT, Implications of turnover on the profitability of medium-sized farms in Romania, Journal "Scientific Papers Series Management, Economic Engineering in Agriculture and Rural Development", Vol.22(4)2022, http://managementjournal.usamv.ro/index.php/scientific-papers/current:
6. Paula STOICEA, Elena TOMA, Livia DAVID, Andreea-Raluca CONSTANTIN, Andra BUDILEANU, PERFORMANCE OF LARGE AGRICULTURAL COMPANIES IN ROMANIAN AGRICULTURE, Scientific Papers Series Management, Economic Engineering in Agriculture and Rural Development, Vol. 23, Issue 1 , 2023, PRINT ISSN 2284-7995, E-ISSN 2285-3952, http://managementjournal.usamv.ro/index.php/scientific-papers/current.
- Paula Stoicea, Elena Stoian, Elena Toma, Carina Andreea Dobre, Marius Mihai Micu, Nicoleta Nicolae, CLIMATE CHANGES AND THE NEED TO SUBSIDIZE THE ACTIVITY OF SMALL-SCALE VEGETABLE FARMS IN ROMANIA, Scientific Papers Series Management, Economic Engineering in Agriculture and Rural Development, Vol. 23, Issue 2 , 2023, PRINT ISSN 2284-7995, E-ISSN 2285-3952, http://managementjournal.usamv.ro/index.php/scientific-papers/current.
- Paula Stoicea, Soare Elena, Tudor Valentina Constanta, Dușă Mirela, Firatoiu Andreea, Vasiliu Mihnea-Iulian, Winter wheat crop production yield and influence on profitability, Journal "Scientific Papers Series Management, Economic Engineering in Agriculture and Rural Development", Vol.23(3)2023 PRINT ISSN 2284-7995, E-ISSN 2285-3952, http://managementjournal.usamv.ro/index.php/scientific-papers/current.
- STOICEA Paula, DINU Toma Adrian, FINTINERU Gina, BASA Adrian Gheorghe, IORGA, Adina Magdalena, THE INFLUENCE OF THE YIELD OF THE MAIZE HARVEST ON THE PROFITABILITY OF FARMS, Journal "Scientific Papers Series Management, Economic Engineering in Agriculture and Rural Development", Vol.23(3)2023, PRINT ISSN 2284-7995, E-ISSN 2285-3952, http://managementjournal.usamv.ro/index.php/scientific-papers/current.
- Paula STOICEA, Ion CERTAN, Carina Andreea DOBRE, Adina Magdalena IORGA, Irina Adriana CHIURCIU, Aurelia BALAN, Eco-Scheme for sustainable agriculture and beneficial practices for environment applicable in arable land, International Scientific-Practical Conference "Economic growth under globalization", the 16th edition, organized by the National Institute of Economic Research of the Republic of Moldova International.
- Paula Stoicea, Certan Ion, Soare Elena, Firatoiu Andreea, Ignat Ramona Iuliana, Radu Madalin, Large crop farms and the contribution of agricultural products to their turnover achievement, The International Scientific Conference “Land relations, the basis of economic activity and food security” International, BULGARIAN JOURNAL OF AGRICULTURAL SCIENCE AGRICULTURAL ACADEMY, www.agrojournal.org.
Principalele rezultate așteptate se referă la: Stabilirea unui Diagnostic tehnico-economic și a unui Diagnostic economico- financiar pentru cele trei exploatații agricole vegetale de diferite dimensiuni, respectiv până la 100 ha, 500-1000 ha și peste 2000 ha și găsirea unei soluție tehnologice inovative aplicabilă majorității exploatațiilor agricole vegetale care solicită subvenționare prin eco-schema „Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil”, prin elaborarea unor Fișe tehnologice optime și a unui Plan de cultură optim conforme cerințelor eco-schemei.
DISEMINARE
Paula STOICEA, Ion CERTAN, Carina Andreea DOBRE, Adina Magdalena IORGA, Irina Adriana CHIURCIU, Aurelia BALAN, ECO-SCHEME FOR SUSTAINABLE AGRICULTURE AND BENEFICIAL PRACTICES FOR THE ENVIRONMENT APPLICABLE IN ARABLE LAND, International Scientific-Practical Conference "Economic growth under globalization", the 16th edition, organized by the National Institute of Economic Research of the Republic of Moldova, October 12-13, 2022.
Paula STOICEA, Elena TOMA, Adina Magdalena IORGA, Carina DOBRE, Ramona Iuliana IGNAT, IMPLICATIONS OF TURNOVER ON THE PROFITABILITY OF MEDIUM-SIZED FARMS IN ROMANIA, Journal "Scientific Papers Series Management, Economic Engineering in Agriculture and Rural Development", Vol.22(4)2022 http://managementjournal.usamv.ro/index.php/scientific-papers/current
GALERIE