Primăria Capitalei încheie un protocolul de colaborare cu Universitatea de Știinţe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMVB) și Asociația Peisagiștilor din România – filială București (AsoP București) pentru protejarea spațiilor verzi din Municipiul București, potrivit unui proiect aprobat luni de Consiliul General al Municipiului București la propunerea primarului Gabriela Firea.
Protocolul de colaborare se încheie pe o durată de 10 ani, începând cu 01.08.2016 și până la 01.08.2026.
Potrivit hotărârii, scopul protocolului îl constituie formarea unui grup permanent de lucru și consiliere și constituirea unui centru de cercetare asupra vegetației urbane și a spațiilor verzi, având că obiectiv general protejarea spațiilor verzi din București.
Centrul de cercetare privind vegetația urbană și spațiile verzi va funcționa în cadrul USAMVB și va fi cofinanțat de aceasta și de Municipiul București.
sursa: http://lbhn-1602388572.eu-west-1.elb.amazonaws.com/stire/21196843