Conferința “Sectorul agricol în 2017. Cum maximizăm performanțele din agricultură” a avut loc miercuri, 17 martie, în cadrul Universității Agronomice și Medicină Veterinară din București. În cadrul evenimentului s-au discutat despre investițiile, atractivitatea și noile provocări din domeniul agriculturii în România anului 2017.
Agricultura și-a câștigat meritul în economia națională, însă la fiecare început de an, sectorul agricol se confruntă cu probleme. Semne bune anul are, dar trebuie să luăm măsuri și să ne pregătim din timp așa încât fermierii autohtoni să nu mai depindă de condițiile meteorologice.
Bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru anul 2017 se ridică la 17,337 miliarde de lei, în creştere faţă de 2016.
Principalele obiective finanțate sunt plata tuturor subvențiilor cuvenite în 2017 (2,2 mld. lei) și Programul național de irigații (inclusiv apa necesară – 45 mil. lei).
Proiecţiile politicilor sectoriale pentru perioada 2017-2019 vizează:
- un program special de refacere şi extindere a infrastructurii de irigaţii
- continuarea măsurilor privind încurajarea agriculturii ecologice şi a produselor tradiţionale
- realizarea unui program pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi procesare pentru legume-fructe şi pentru unele produse de origine animalieră
- implementarea noului pachet legislativ comunitar privind schemele de susţinere a fermierilor
- un program de stimulare a producţiei vegetale, zootehnice şi a acvaculturii prin înfiinţarea unui credit de dezvoltare a afacerii cu garanţii de stat
CE NE PROPUNEM
Revista Capital vă propune o dezbatere cu cei mai importanți factori de decizie dar și cu reprezentanți ai mediului de business în care vom discuta despre investițiile, atractivitatea și noile provocări din domeniul agriculturii în România anului 2017.
Evenimentul va avea loc pe 15 martie 2017, începând cu ora 9:00.