ERASMUS OPEN DOORS - 7 martie 2019!
O POVESTE DE PRIMĂVARĂ CU…. ERASMUS OPEN DOORS!
Odată cu sosirea primăverii, mai exact joi, 7 martie 2019, studenții și cadrele didactice de la USAMV din București și-au dat întâlnire în hora internațională a poveștilor inedite, dobândite prin experiențele de mobilitate în programul Erasmus+, în cadrul evenimentului anual ERASMUS OPEN DOORS.
La eveniment au participat studenții, masteranzii, doctoranzii și cadrele didactice, precum și personalul administrativ,care au beneficiat de mobilități în programul Erasmus+, dar și cei care doresc să participe la mobilitățile oferite prin acest program.
Ne-am bucurat de prezența Domnului Prorector pentru Relații cu Studenții și Relații Internaționale, Prof. dr. Florin Stănică, care a avut și mesajul de deschidere a evenimentului, precum și de cea a personalului didactic și administrativ implicat în activitățile de implementare a programului Erasmus+ în universitatea noastră.
Dl. Prorector Florin Stănică a salutat ideea organizării acestui eveniment inedit, i-a felicitat pe toți cei care au participat la mobilitățile Erasmus+ și i-a încurajat pe studenți să profite de șansele pe care acest program le oferă tinerilor, subliniind faptul că USAMV din București are obiective clare în ceea ce privește strategia de internaționalizare, unul dintre acestea vizează creșterea numărului de studenți beneficiari de burse Erasmus+. În scopul creșterii numărului de studenți beneficiari, USAMV din București a finanțat, începând cu anul universitar 2018-2019, un număr de burse pentru studenți, care să beneficieze de mobilități de studiu sau plasament în programul Erasmus+.
Evenimentul a continuat cu prezentarea programului de către coordonatorul instituțional, Dr. Ecaterina Ștefan, care a accentuat încă o dată faptul că programul Erasmus+ este una dintre oportunitățile prin care atât studenții beneficiari, cât și cadrele didactice, dar și personalul administrativ, au acces la un mediu științific, profesional, socio-cultural diferit și că urmare a participării la aceste mobilități, participanții se întorc cu rezultate deosebite și experiențe unice.
Coordonatorul instituțional i-a încurajat pe toți cei care doresc să participe să aplice pentru obținerea unui grant, prezentând calendarul programului cu privire la procesul de selecție pentru anul universitar 2019-2020, subliniind egalitatea de șanse pentru toți studenții participanți, dar și asigurarea unui proces de transparență pentru aceștia. (“Vântul nu le vorbește mai dulce stejarilor uriași decât celui mai mic dintre toate firele de iarbă” – Dr. Ecaterina Ștefan citând din “Profetul”- Kahlil Gibran).
De asemenea, a fost subliniat rolul important și necesitatea unei implicări mai consistente din partea cadrelor didactice în procesul de promovare a programului Erasmus+, de conștientizare a faptului că “Erasmus+ schimbă vieți, deschide minți”!
Evenimentul a continuat cu prezentări ale experiențelor trăite de studenții beneficiari de mobilități Erasmus+ la universitățile partenere, experiențe inedite, prin care aceștia au demonstrat încă o dată faptul că o mobilitate Erasmus+ le schimbă viața, mentalitatea, devin mai încrezători, cu mai multă inițiativă și siguranță de sine.
Evenimentul acestui an a adus în atenția celor prezenți o situație inedită: din ipostaza de student outgoing, tânăra doctorandă Flory Petrescu și-a prezentat experiența sa Erasmus în calitate de student incoming al Universității din Perugia – Italia, acolo unde efectuează și stagiul complet de doctorat.
De asemenea, au fost prezentate mobilitățile de formare ale d.rei Cristiana Grosu – Responsabil studenți străini – Serviciul Relații Internaționale (la ESA Angers și Universitatea din Palermo), a d.nei Conf. dr. Suzana Cismaș - Facultatea MIEADR (la Universitatea din Florența, mobilitate realizată în regim Erasmus “zero grant”) și de predare a d.lui Șef lucr. dr. Alexandru Vițălaru-Facultatea de Medicină Veterinară (la Universitatea din Perugia).
Experiențele colegilor cadre didactice și personal administrativ au demonstrat faptul că, urmare a mobilităților în programul Erasmus+ la universitățile partenere, se deschid noi orizonturi profesionale, atât în beneficii personale și profesionale, cât și pentru ceilalți colegi din universitate și mai ales pentru studenții doritori să participe în program.
“Cu programul Erasmus mi-am găsit viitorul! Este important pentru că îți acoperi nevoia de succes!” – student Andrei Coșoș - Facultatea de Agricultură, mobilitate de studiu la Universitatea Politehnică din Valencia – Spania
În speranța că “ne-am contaminat cu toții de ERASMUSITĂ” (Conf.dr. Suzana Cismaș), vă așteptăm cu drag și la evenimentele următoare!
Echipa Erasmus+ USAMV din București